Blog de opinii deştepte

Cristina Hurdubaia:"Ingerul meu, ingerul lor, ingerii nostri ..."

2008-01-04T05:00:00.000-08:00

Sunt intr-o stare de ... amortire. De somn, de foame, de mila ... nici nu mai stiu ... Stiu doar ca nu am dormit de mai bine de 35 de ore si mai stiu ca nu am apucat sa ma distrez. Sau sa beau sampanie. Sau sa imi pun macar o dorinta la miezul noptii ... Culmea e ca nici macar nu regret ca Revelionul m-a prins langa niste oameni ai strazii ...

In timp ce filmam de Craciun pe dealuri si campii, intr-un sat de vaduve, colegul meu, operatorul Stefan Stoica, a venit cu o idee: "Uite, io as filma de Revelion aurolaci"... a zis el si mi s-a parut, din punct de vedere jurnalistic, interesant ... Si, cand sefii mei m-au intrebat, glumind : "Ei, si de Revelion ce ne pregatesti?" iar io am raspuns, aproape tot ca o gluma:"Niste aurolaci"... am stiut inca de atunci ca reportajul era ... ca si facut. Nu pot uita chipurile de uimire ale colegilor mei. Unii au spus ca suntem nebuni - si eu si Stoica - altii, ca e o idee geniala ...

31 decembrie 2007, in jurul orei 22,00
Suntem in masina, cautam oameni ai strazii. Ajungem in Grozavesti. Gasim un canal, in care locuiesc 7 persoane. Stoica ii stie pe unii dintre ei ... Chiar si asa, se negociaza la sange. Vor bani, altfel nici nu vor sa auda. "Sub 3 milioane nici nu discutam", ne spune sefa, o femeie de vreo 40 si ceva de ani ... Ne scotocim prin buzunare. Eu am 1,5 milioane, Stoica, 500.000 de lei. Ultima strigare: 2 milioane. "Va convine, bine, nu" ... forteaza nota Stoica.

Primim, intr-un final, acordul si intram. Nu am cuvinte sa descriu cum miroase inauntru. Io, cu fularul la nas, incerc sa rezist. Stoica incepe sa monteze camera de filmat; mie imi vine, dupa 5 minute, sa vomit ... Si cand simt ca nu mai pot, fug... Si fug si fug ... Afara. Pana ajung, mi se pare ca trece o vesnicie. Nu ma intereseaza nici gandacii cat o nuca, nici sobolanii, de care ma tot impiedic ... Doar alerg ... Afara, mi se pare ca miroase la fel.
(Am reusit sa scap de mirosul care mi s-a impregnat pe creier, abia azi, pe la pranz. Dupa ce am montat, dupa ce am revazut reportajul si dupa ce am plans ... De mila. Pentru ca, emotional, m-a rupt in 2 ...)
Stoica ramane in ... grota, cum ii spune el. Io, in stare de soc, ajung in masina, il sun si-i spun, agitata, sa iasa, ca vorbim cu ei afara. Stoica imi spune "ok, stai linistita", dar ramane in continuare acolo, timp de cateva minute bune ...

31 decembrie 2007, ora 23.00
Intre timp, io ma tot foiesc pe langa gura canalului, mai bag un cap inauntru, ca sa stiu ca e in siguranta colegul abandonat. Ma simt vinovata pentru faptul ca am avut „inima” sa-l las singur acolo, dar chiar nu mai puteam sta ...

Ingerii lor ...
Se aud zgomote, apoi apare flacara unei lumanari... Respir usurata. Stoica e intreg. Iar oamenii din canal, pregatiti de revelionul din Piata Constitutiei. „E primul revelion petrecut afara”, imi spune Luiza. Are 23 de ani, dar arata de 45 ... „Anul trecut, a fost mai tragic. Am stat intr-o scara. Am adormit cu tot cu copil, care are 4 ani, si dimineata, am gasit la cap, sarmale, cozonac, haine pt copil. Acum mergem si noi acolo in centru, poate li se face oamenilor mila de noi si primim sarmale ... „ (Toata noaptea au spus aproape obsesiv : "vrem sarmale si ciorba calda" ...)

Se urca in masina. Se apropie ora 23,30. Desi as fi vrut sa mai vorbesc cu ei pe strada, mergem spre Unirii si decidem sa vorbim, ce avem de vorbit, acolo ...

E ora 24.00
Cu trei secunde inainte de miezul noptii, cei doi, Mihai si Luiza, se uita socati la oamenii din jur. La lumini, la Parlament si tresar la artificii. La cumpana dintre ani, se saruta ... fascinati si fericiti in fericirea lor...

Oamenii din preajma lor sunt intr-o stare de bucurie maxima. Sampania curge, muzica la fel, artificiile iti iau ochii. Io nu am timp sa simt secundele. Sunt prinsa de reactiile celor 2 si cand ma "trezesc", ea plange, iar el o strange in brate neputincios ...

De undeva, apare un inger. Un Mos Craciun. Cu o sticla de sampanie in mana. Luiza vorbeste singura:"De vreo 7 ani nu am mai baut sampanie. Nici nu-i mai stiu gustul"... Dar Mosul, fara s-o auda, le toarna jumatate de pahar de sampanie, apoi se fotografiaza cu ei "...

Si io, si Stoica, ne solidarizam cu Mihai si Luiza. Nu am mancat nimic, nu am baut sampanie. Io, nici macar pana la ora asta... Iar de mancat, am cigulit dintr-o ciocolata, azi, pe la pranz ...

1 ianuarie 2008

Ingerul lor ...
Cand in sfarsit ajung acasa, moarta de oboseala, dupa o zi de munca fara oprire, la usa scarii mele, ma lovesc de 2 copii. Ai strazii. Sunt inghetati si se bucura cand ma vad. "Uite o doamna. Ea sigur ne da drumul la usa". In mana tin o sorcova. Io, in stare maxima de transa, de oboseala si poate din cauza evenimentelor din ultimele ore., ii las sa intre, scot, teleghidata, portofelul, fara sa ma gandesc ca mi-l pot smulge si fugi cu el, le dau tot ce am inauntru (putin, vreo 200.000 de lei) si ii intreb unde dorm. "In canal, doamna, la Unirii".
Cand sa intru in lift, unul dintre ei, de vreo 10 ani, fuge dupa mine, ma atinge pe cap cu sorcova si imi zice:"Asa, bun, sa fie Dumnezeu cu dvs, ca sunteti o doamna buna" ...

Din lift iese un barbat. Cu o bata in mana, urland in gura mare la ei:"am chemat poli-tzia. Suna de o ora la interfono" ... Copiii se dau 2 pasi in spate si io le spun in soapta:"Mai bine plecati, ca sa nu aveti probleme" ... In lift, barbatul, un italian, imi explica in limba lui ca l-au exasperat ... Io ma fac mica, mi se pare ca atitudinea mea l-a scos din sarite si mai tare ...

Intru in casa si ma prabusesc pe pat. Ma buseste plansul...

Ingerii lor ...
Nu, nu e o poveste inventata. Nu stiu ce inseamna tot ce mi s-a intamplat, dar prima mea zi a anului 2008 s-a terminat, in mare, foarte trist ... Singura bucurie au fost emailurile telespectatorilor. In seara asta, Luiza, Mihai, cel mic si familia lor macar au ce manca (SARMALEEEE!), cu ce se imbraca si pot dormi in lenjerie curata ... Am zis si le mai zic o data:"Dumnezeu sa le dea dupa sufletul lor" ... E o "vorba" auzita curand, de la un om cu suflet mare ...

Ingerul meu ...
Poate voi nu credeti in ingeri, da' io, da. Acum multi ani, cam pe vremea asta, ma aflam, ratacita, printr-o padure ... Eram cu prietenul meu, mergeam sa o cautam pa mama lui, "disparuta", undeva pe langa Roman. Era o zapada de mai bine de 1 metru. Eram inghetati si dezorientati. Mergeam in nestire, in noapte, si parca drumul nu se mai termina... Deodata, in fata noastra, a aparut o femeie. Nu stiu de unde... Nu stiu cand ... Ne-a intrebat pe cine cautam; apoi ne-a aratat calea cea buna... Dupa care, a disparut brusc ... De atunci, io chiar cred in ingeri. In ingerii nostri ...

LA MULTI ANI! Si sa va dea Dumnezeu ingeri ... dupa suflet!

Carpenisan: IMI DAU DEMISIA !

2007-10-19T05:02:00.000-07:00

Subsemnatul, Mile Carpenisan, va aduc la cunostinta decizia irevocabila de a demisiona oficial din functia de adult pe care o detin acum abuziv.

Dupa o analiza detaliata a situatiei, m-am hotarat sa ma retrag si sa preiau atributiile unui copil de sase ani jumate, cu toate drepturile si indatoririle pe care le-am avut candva, dar la care am renuntat cu prea mare usurinta.

Vreau sa desenez cu creta colorata pe strada unde locuiesc, atunci cand trec oameni maturi si importanti spre serviciu, si sa nu-mi pese de stresul lor in lupta cu minutele si traficul care ii asteapta.

Vreau sa fiu mandru de trotineta mea cea rosie, fara sa ma interseze cat costa asigurarea pe anul viitor.

Vreau sa cred sincer ca bomboanele sunt mai bune decat banii, pentru ca le poti manca.

Vreau sa stau intins la umbra unui copac,cu un pahar de limonada in mana si cu ochii la norii pufosi care alearga pe cer, intrebandu-se cu uimire de ce adultii nu fac la fel.

Vreau sa ma intorc in trecut, la vremurile cand viata era simpla. Atunci cand tot ce stiam se rezuma la cele sapte culori, cinci poezii, zece cifre si vocea mamei care ma chema la masa cand nu imi era foame.

Vreau inapoi, atunci cand nu imi pasa de cat de putine lucruri stiam, pentru ca nici nu stiam cat de putine stiam.

Vreau sa cred, ca odinioara, ca totul pe lumea asta este fie gratuit, fie se poate cumpara cu pretul unei inghetate la cornet.

M-am maturizat prea mult si nici nu mai stiu cand m-am trezit mare. A fost cu siguranta un abuz si imi cer iertare.

Am ajuns astfel sa aflu ceea ce nu ar fi trebuit: razboaie si purificarii etnice, copii abuzati si copii murind de foame, divorturi, droguri in licee, prostitutie, justitie corupta, politicieni de mahala, biserici de homosexuali, frati invrajbiti fara bani, ura, barfa.

Am aflat despre materialism nedialectic si mame denaturate , care isi vand copilele de 12 ani unor animale cu chipuri de barbati, pentru un televizor de ocazie.

Ce s-a intamplat cu timpul cand aveam impresia ca moartea este un concept de poveste, ca doar imparatii batrani mor ca sa faca loc pe tron printilor tineri, casatoriti cu printese castigate in urma ultimei zmeiade?

Unde sunt anii cand mi se parea ca tot ce ti se putea intampla mai rau in lume era sa nu fii ales in echipa lui Ghita repetentul, atunci cand jucam fotbal in spatele scolii?

Vreau sa ma reintorc la vremea cand toti copiii citeau carti folositoare, cand muzica era neotravita, cand televiziunea era pentru stiri si emisiuni de familie, fara violenta implicita la fiecare zece secunde.

Vreau desene animate cu Donald Duck, peripetiile echipajului “Speranta”, navigand cu “Toate panzele sus” si pe mama citindu-mi despre Iosif si fratii sai.

Ce bine era cand credeam, in naivitatea mea, ca toata lumea din jur este fericita deoarece eu eram fericit!

Promit solemn ca, imediat ce o sa-mi reiau atributiile de copil, o sa-mi petrec dupa-amiezile catarandu-ma in copaci, calarind bicicleta varului si citind Robinson Crusoe, ascuns in coliba injghebata din ramuri si frunze de fag, in spatele garajului.

Imi iau angajamentul ca nu o sa imi pese de ratele casei, de facturile de telefon, curent, gaze, apa, gunoi, cablu Tv si Internet, asigurari pentru masini, asigurari de anatate, taxe anuale de proprietate, credit-carduri, iarba netaiata, computerul virusat si faptul ca masina a inceput sa vrea la mecanic.

Va asigur ca nu o sa fiu pus in incurcatura atunci cand o sa fiu intrebat: “Ce-o sa te faci cand o sa cresti mare?”, deoarece acum stiu: vreau sa fiu COPIL.

Gata cu plecatul la serviciu cand ar trebui sa dorm si sa-l visez pe Florin Piersic - Harap Alb, gata cu stirile despre teroristi, bombe si caderi de avioane. Gata cu barfele anturajului, care nu-mi dau pace nici la biserica, gata cu hernia de disc, par grizonat, ochelari pierduti, medicamente scumpe si dinti de portelan.

Gata, stop, cedez! emisionez din functia de ADULT.

Vreau sa am iarasi sase ani si jumatate .Fiti voi mari si importanti, si ocupati, si ingrijorati.

Eu vreau sa cresc MIC!

Patrasconiu: "Cruciti-va! Remes ia mita si o parte a presei se piaptana"

2007-10-11T09:44:00.000-07:00

Scurt, semnalez doar un amanunt in “afacerea” Remes-Muresan. Stie toata tara: TVR a dat joi seara 2 minute de inregistrare devastatoare cu un ministru jenant (Decebal Traian Remes), luind un plic si intarind decisiv ideea zilei si a saptaminii (ca Remes ar fi un spagar ordinar!).

Ei bine, o parte a presei (ca sa ma exprim ca Ion Iliescu - “o anumita parte a presei̶ ;) nu vede in spaga luata de Remes cea mai mare problema, ci in faptul ca TVR - si apoi, mai multe televiziuni - au putut difuza aceasta caseta. Cum a fost posibil ca aceasta caseta neobisnuita sa ajunga la presa? - se intreaba centrele nationale de isterie care functioneaza sub acoperirea mass-media. Cum a fost posibil?

Cum ar fi fost posibil Watergate? - intreb si eu, deloc mirat insa de indignarea jucata en gros si en detail a unora cu care nu sint mindru ca sint coleg de breasla.

TRU:"Radu Mazăre şi magistraţii de la Judecătoria Constanţa sînt idioţi"

2007-10-06T03:28:00.000-07:00

Nu are importanţă dacă afirmaţia in titlu e sau nu adevărată. Important e că, astăzi, vineri 5 octombrie 2007, a apărut precedentul juridic în baza căruia pot face această afirmaţie, cu certitudinea că legea mă apără.

Urmează mulţumirile, pe structura de ceremonie cuvenită proaspătului Oscar Juridic cucerit de ţara noastră.

Aşadar:
- mulţumesc Proniei că trăiesc într-un stat de drept care nu se teme nici de sentinţe dificile, nici de penibil!
- mulţumesc Justiţiei române, în general, şi mulţumesc, în particular, neobositului Tudor Chiuariu, Ministrul cu dosar al Justiţiei, omul care se ocupă constant de demiterea procurorilor şi de ordonanţe de urgenţă care îl scutesc de anchetă pe cetăţeanul Chiuariu!
- mulţumesc instanţelor înţelepte care au stabilit că DIP s-a spetit cinstit, pînă a reuşit să cumpere 23 de case!
- mulţumiri şi instanţei care a înţeles cît de inevitabilă era călătărioa care l-a dus pe Adrian Năstase în Israel, exact în ziua în care avea înfăţişare la tribunal!
- nu în ultimul rînd, mulţumiri producătorilor şi producătorilor-asociaţi care au făcut posibilă întronizarea Dreptului în România: Iliescu Ion, cu a sa declaraţie de la Satu Mare, inegalabilul Maestru Predescu de la Curtea Constituţională care a vegheat ani lungi, în Senat, la buna croială a legilor şi mai tînărul dar nu mai puţin distinsul Bogdan Olteanu care ascunde în biroul personal proiectele de legi aprobate de parlamentari!

Fără ei, Oscarul cuvenit de drept Dreptului român s-ar fi aşezat pe fruntea statului kazah, mîndrul nostru partener economic, sau în poala cine ştie cărui stat de drept sub-saharian.

Pe 6 iule 2006, în cursul unei conferinţe de presă, Rau Mazăre, Primar şi Ministru al Justiţiei în oraşul Constanţa, a făcut-o „ proastă” pe Sulfina Barbu, pe atunci Ministru al Mediului. Sulfina Barbu l-a dat în judecată pe Radu Mazăre. Judecătoria Constanţa s-a pronunţat, vineri 5 octombire, respingîd acţiunea. De remarcat argumentul fundamental al apărării: „declaraţiile au fost făcute în calitate de primar al Constanţei pentru ocrotirea intereselor publice şi nu ca persoană fizică aşa cum ar fi fost formulată acţiunea”. Corect! Mazăre Primarul şi-a apărat oraşul de o proastă şi binemerită recunoştinţa Constanţei!

Magistraţii constănţeni au stabilit că Sulfina Barbu e „proastă” de drept. Faţă de cele de mai sus, e de sperat că o instanţă superioară va stabili, la apel, că nu numai Sulfina Barbu ci toate femeile şi, în general, toţi cetăţenii insultaţi de nababi locali sînt proşti. În drept şi în fapt.

http://tru.blog.cotidianul.ro

ANDREEA PORA: Coruptie de la o posta

2007-09-12T08:34:00.000-07:00

Desi tanar si la inceput de cariera, ministrul Chiuariu ar trebui sa fie o nesecata sursa de inspiratie pentru colegii sai de cabinet. Domnia sa breveteaza un gen de comportament politic neexploatat suficient pana acum: atunci cand esti prins cu greseala, fie minti pivindu-ti fix in ochi interlocutorii, fie dai vina pe cei care nu se pot apara din motive de complicitate sau de subordonare.Sa luam exemplul scandalului Tulus, reintrat fulgerator in atentie odata cu vestea venita cu Posta Romana ca unii ministri, printre care insusi Chiuariu, ar fi cercetati preliminar intr-un dosar penal.Expeditorul mesajului este hulitul Tulus, seful sectiei de procurori din DNA care instrumenteaza dosarele de mare coruptie, deci si pe cel cu afacerea Posta si grupul de interese din jurul ei.Dorinta lui Chiuariu de a scapa de Tulus este de aceea mai proaspata, mai apriga si mai cutezatoare ca in primavara. Caci numai ea l-a putut impinge sa spuna in direct si in prime-time ca Tulus ar fi facut disparut un dosar si ca raportul de verificare a Sectiei a II-a este "un dezastru". A spus toate acestea cu vocea-i in neterminata formare, cu o incruntatura amenintatoare si buzele linie.

Mai, mai sa-l crezi, ca doar e seful Justitiei! Adevarul e insa altul. CSM-ul a clarificat inca de acum o saptamana chestiunea, mai precis dosarul e la locul lui in fisete, iar raportul procurorilor inspectori e departe de dezastrul pe care si l-ar dori Chiuariu.Asta nu inseamna ca ministrul nu face totul si chiar mai mult decat atat ca sa schimbe raportul, sa-l mai innegreasca pe ici pe colo, dupa formula incercata si cu raportul de monitorizare al Comisiei Europene.O prima mostra de presiune deja exista: din nota de inspectie a procurorilor aflata pe masa CSM in sedinta din 6 septembrie s-a volatilizat pasajul referitor la cererea de revocare din functie a lui Tulus considerata "disproportionata in raport cu obiectivul legitim declarat, respectiv eficientizarea luptei impotriva coruptiei".Cu toate acestea, bratul lung al lui Chiuariu a inceput sa intre la apa, din moment ce din raport reiese negru pe alb ca a facut "o anume presiune asupra conducerii DNA". Singurul care nu distinge bine culorile esentiale este premierul Tariceanu, care spune ca raportul arata ca nu au fost presiuni. Amin!Rapiditatea cu care au evoluat evenimentele in ultimele zile arata ca Justitiei i se pregateste ceva. Nu e clar ce, pentru ca situatia politica e confuza, totul depinzand de longevitatea cabinetului Tariceanu si, implicit, a formidabililor lui ministri, in frunte cu Chiuariu.Este limpede ca lupta impotriva lui Tulus si Morar a intrat in linie dreapta, cum la fel de clar e ca nici acestia nu stau cu bratele incrucisate. Dovada ca nu au retineri in a cerceta ministri, in a-si baga nasul in megaafacerile unor grupuri de interese, in majoritate transpartinice.Faptul ca intr-un an cu mare incarcatura electorala principalii actori de pe scena politica nu-si pot vedea linistiti de campanii si sforarii - iata, nici macar Nastase nu e lasat sa reintre in politica prin bloguri si manevre mai mult sau mai putin virtuale, asteptand decizia presedintelui pentru reluarea urmaririi penale - e de natura sa arate ca mobilizarea impotriva celor doi procurori va fimaxima.De data aceasta insa victoria politicului corupt nu mai este chiar atat de sigura, din simplul motiv ca procurorii si magistratii au simtit in perioada Macovei gustul independentei si al respectului de sine. In plus, Chiuariu are marele merit de a se bucura de dispretul aproape unanim al acestora. Vremea marionetelor cu tafna si tupeu incepe sa apuna. Mai ales in domenii sensibile cum sunt Justitia si Educatia ...

Blogger e folosit de hackeri pentru răspindirea de viruşi

2007-09-01T08:55:00.000-07:00

Cel mai popular site de bloguri din lume, Blogger (ex-Blogspot), deţinut de Google, este folosit de hackeri care creează jurnale fantomă şi posteaza articole cu link-uri spre site-uri infectate cu diverşi viruşi, spun specialiştii în securitate citaţi de presa americană. (continuare aici)

Iulian Enache:"Oda lui Patriciu"

2007-09-01T08:34:00.000-07:00

Actul I

O fosta colega imi atrage atentia ca ieri, in toate ziarele, subiectul principal pe economic a fost scandalul de la Bursa cu actiunile Rompetrol. Ca n-ar fi anuntat Patriciu la timp Bursa, ca a fost o magarie, ca cineva a facut bani, etc. In Adevarul, liniste si pace, mucles, mers pe burta senin si joc de glezne. Era doar ceva ca pretul actiunilor Rompetrol s-ar putea sa creasca la nu stiu cat.
Trebuie sa marturisesc ca stiu de unde se trage chestia asta, si nu e de la Patriciu. Si nici macar de la redactori. In general, exista prin redactii un redactor sef, un redactor sef-adjunct sau un sef de sectie care controleaza informatiile. Daca unul din astia e batut in cap, o sa blocheze informatia despre patronul ziarului pe principiul "nu scriem de rau despre taticul nostru". Pentru ca-i tremura picioarele la perspectiva de a fi dat afara sau mustrat, se transforma intr-un activist tampit de partid, care dobandeste brusc un elan comunist si cenzureaza ca blegul, stricandu-i afacerea patronului. De ce? Simplu. Cum arata un ziar central care refuza sa dea o informatie la zi despre patronul sau, in aceeasi zi in care restul presei centrale e plina de chestia respectiva? In primul rand da impresia ca patronul i-a dictat direct chestia respectiva, ca patronul are ceva de ascuns si ca ziarul ala, ca atare, nu e de incredere. Pierderi de tiraj, de reclama, de bani. Pentru ca cititorul nu este atat de prost pe cat il cred unii redactori sefi obisnuiti cu viata la Scanteia. Iata cum un elan de trepadus proactiv poate sa faca rau celui pe care crede in mintea lui ca de fapt il apara.

Actul II
Ma uit la ce scrie presa centrala si la ce comentarii scriu cititorii sai pe site-urile ziarelor despre vanzarea a 75% din Rompetrol de catre Patriciu. Toti frustratii, toti comunistii ordinari care pozeaza in capitalisti de bun-simt au pareri. Manie proletara, Patriciu e un hot ordinar, sa-i luam banii si sa-i impartim intre noi, cum isi permite ala sa faca atatia bani, etc.
Acum, nu ca Patriciu ar fi vreun inger. Ceea ce n-a reusit sa inteleaga romanul frustrat este ca nu poti fi om de afaceri si inger in acelasi timp. Nu in Romania. In alte parti, nu multe, poti, dar nici macar acolo nu se intampla. Ceea ce uita tugulanul care munceste patru ore pe santier pe 10 milioane si dupa aia munceste alte opt ore in carciuma la vodca este ca Patriciu a muncit pentru banii aia de i-au sarit capacele. A luat Rompetrol, pe bune sau prin magarii, pe vremea cand avea o cifra de afaceri de cinci milioane de dolari. In 2006 a avut o cifra de afaceri de sase miliarde de dolari. A cumparat rafinaria Vega Ploiesti. In noua luni, i-a triplat cifra de afaceri. Colegii care au scris pe Finante va pot confirma ca isi platea ratele la datoriile pe care le avea la stat cu rigurozitate. Azi, insa, Patriciu este inamicul public numarul unu, pentru ca asa i s-a sculat domnului Basescu. Anchete in weekend la 12 noaptea (atentie, organele abilitate nu lucreaza in weekend decat atunci cand primesc telefoane de la un betiv nervos, pare-se), catuse, noroi, declaratii in presa despre vinovatie inainte ca procesul sa se fi finalizat. In fine, romanisme.
Apropo, domnule presedinte incoruptibil, ce se mai aude cu Rafo? Cat au platit din datorii la stat? Fireste, sunt intrebari retorice, pentru ca din Rafo nu ies bani decat in directia conturilor personale. Altfel nu.
Nu-i plang de mila lui Patriciu. Sunt convins ca a facut destule lucruri necurate ca sa ajunga aici. Insa din toata clica de hoti care apar pe teveuri, e singurul care mi-a raspuns la telefon de fiecare data si mi-a oferit toate informatiile pe care i le-am cerut. Omul mi se pare un capitalist veritabil, si este cu siguranta foarte inteligent. De cate ori l-am sunat, era informat cu tot ce se intampla pe piata petroliera din lumea asta, desi are o armata de oameni care ar trebui sa faca asta pentru el. De aceea, daca este gasit vinovat de hotie, bagati-l la puscarie. Daca nu, lasati-l naibii in pace sa se bucure de banii aia pe care i-a muncit. Si daca vreti si voi bani, nu mai ravniti la aia pe care ii are Patriciu - faceti-i pe ai vostri. Luati si voi o companie si dati-i papa pana se face mare - apoi va puteti cumpara o insula si va puteti declara stat.

Cristian Tudor Popescu:"Directia a Saptea"

2007-09-01T08:30:00.000-07:00

Dinspre partea intelectuala a natiei se scurg discursuri indignate cu privire la kivetschul sexualo-morbido-banos-sentimentos care da pe dinafara din canalele mass-media. Vulgaritate, obscenitati, niet kultur, maneaua si madmuzeaua, organul cica de 30 cm al portarului Prunea la pagina intai.

Asa e, acest chiveci e din ce in ce mai greu suportabil, te impinge dincolo de dezgust, in izolare si instrainare - dar partea intelectuala nu isi scoate si ea la iveala organul?

Ba da, la intelectuali, organul lui Prunea este just now capul lui Balaceanu-Stolnici. Capul profesorului, savantului, mentorului, seniorului, povatuitorului Balaceanu-Stolnici.

Prevazut cu barbete, ochelari cu ham, caruntete pieptanata pe spate - capul unui bunic venerabil, al tatanelui spiritual, al boierului liberal, mai sa-i mananci din palma acadeaua intelepciunii pe care ne-o da regulat la televizor si la ziar.

Cum dadea si rapoartele la Securitate medicul Balaceanu-Stolnici. Intocmite stiintific, cu cap, caci capul este organul cu care intelectualul lucreaza cu organele. Cum spuneam, e plina Romania de Leonarji da Vinclu, si nu numai la fotbal. E pacat sa nu fie utilizate toate capacitatile lor. De-aia l-a si facut Securitatea tovaras doctor docent, la cerere, pe d. Stolnici.

Si il mai si platea cu 8.000 lei in 1965, ceea ce a fost si este cat se poate de firesc, asa cum observa asta-vara dl. Gabriel Liiceanu: ce, e mult 10.000 de euro de la buget pentru o discutie a organului cu un intelectual de marca?

In 2006, la semicentenarul TVR, m-am intalnit pentru prima si ultima oara cu d. Stolnici: venea prin Tunelul Timpului, injghebat la intrarea in institutie, la brat cu d-na Mona Musca. Cu d-na Musca, deja cunoscuta sub numele „Dana“, am schimbat un salut din ochi, scurt si trist. D.

Stolnici insa m-a insfacat de cot si mi-a livrat gratuit urmatoarea informatie: „Stii dumneata ca eu am colaborat cu Televiziunea inca de cand s-a infiintat?“ Mi-am desprins usurel membrul si l-am intrebat la randul meu: „Dar cu Securitatea, tot de la infiintare ati colaborat?“

Venerabilul nu s-a socat, nu s-a froasat, nu s-a suparat. A ras cu pofta: „Ehe, si asta era o institutie serioasa, domnu’ Popescu!“ - dupa care s-a topit in Tunelul Timpului.

Cred ca d. Stolnici va continua sa rada si dupa ce va fi cunoscuta frumusetea lui de dosar cat o teza de doctorat. Un gazetar care s-a atins cu Securitatea nici cat o sutime din contactele vanjoase ale d. Balaceanu a fost exclus din presa. Boierul Stolnici ne va fi in continuare mentor, ne va ragai intelepciuni fara sa se tulbure, caci sangele albastru stimuleaza hormonul nesimtirii superioare.

Nu intamplator, de pe rafturile librariilor ne priveste reeditarea cartii distinsului coleg de confesiuni contra cost la organ al d. Stolnici: „Bunul simt ca paradox“, de Al. Paleologu.

Si tot nu intamplator, d. Stolnici este si membru in Colegiul pentru alegerea Patriarhului: intelectualii de vita si popii cu stele sunt baza Directiei a Saptea a Securitatii. Celelalte sase directii ale DSS au disparut, Directia a Saptea va dainui peste vremi, caci ruperea pecetii ei ar aduce pe pamant miezul Armaghedonului launtric romanesc.

Gandul, Cristian Tudor Popescu

DAN TAPALAGA:"Ipocrizii la catafalcul Patriarhului"

2007-08-02T10:19:00.001-07:00

Moartea Patriarhului Teoctist aminteste cumva, pastrand proportiile, de amneziile colective recente manifestate la catafalcul lui Octavian Paler. Trecutul tenebros al celor doi se dilueaza intr-o mare de lacrimi si se evapora odata cu ele.

De spus, tot s-a spus insa cam tot ce trebuia pentru ca imaginea celui care a condus 21 de ani Biserica Ortodoxa Romana sa fie completa: trecutul legionar, colaborationismul cu regimul comunist, refuzul retrocedarii proprietatilor catre greco-catolici, ferecarea dosarelor de colaboratori ai Securitatii, concubinajul Bisericii cu puterea politica de dupa 89.

Asupra acestor aspecte au insistat mai mult agentiile de presa si ziarele occidentale, mai putin cele romanesti. Associated Press, Reuters, The Independent sau Le Monde au scris necrologuri complete, unele chiar foarte critice.

Analistii, jurnalistii si politicienii romani au preferat trei tipuri de atitudini: fie l-au glorificat si cvasicanonizat pe defunct (Ziua, Gandul, Jurnalul National), fie au mimat un echilibru pios si un discurs iertator, dar cam fatarnic (Evenimentul Zilei, Cotidianul, Realitatea TV), dar tot au strecurat cite ceva „de rau” ca sa nu para complet lobotomizati,
fie au lasat la o parte orice prejudecati si si-au vazut de treaba („BOR, la rascruce”, Romania Libera 1 august, „Decorat si in Paradis”, Romania Libera 2 august).

Intr-o tara cu cel mai ridicat grad de religiozitate din Europa, unde Biserica se afla in topul increderii cu procente uriase, pare cam dificil sa-ti pastrezi luciditatea, decenta si onestitatea. Cu ochii pe sondaje si pe asaltul populatiei la Patriarhie, redactiile si-au ales verbele cu grija, la fel ca politicienii. Cinic, dar eficient.

Bun, presa populista, analistii propagandisti... faca-se voia lor. Responsabilitatea si coerenta n-au fost niciodata punctul lor forte. Ei nu antreneaza pozitii oficiale, intiparite in paginile istoriei. Cei care reprezinta institutiile statului au dat insa probe de schizofrenie politica si incoerenta, starnind usoare confuzii morale in randul celor cu un dram de gandire autonoma.

Or cu ei se face istoria. Actele lor au semnificatii profunde, iar ele transmit mesaje importante. Si ce ne transmit: ca negrul de ieri poate fi astazi cu totul alb.

De exemplu: Guvernul declara zi de doliu national, stergand granita intre stat si biserica, teoretic separate. Cu o mana, Traian Basescu ii acorda Patriarhului cea mai inalta distinctie, cu care au mai fost onorati doar cativa sefi de stat si personalitati din afara tarii. Cu cealalta mana, i-a intins, la sfarsitul anului trecut, un raport demolator, pentru Biserica si Patriarh deopotriva.

Si atunci, ce sa intelegem de fapt? Ce sa le spunem familiilor preotilor morti la Sighet? Ca martirii lor, niciodata razbunati indeajuns, vor sta pe pamant la picioarele statuii ridicate post mortem de statul roman Patriarhului Teoctist? Ca, in Romania, poti sa cazi in cele mai grele pacate, poti comite cele mai grave compromisuri caci ele iti vor fi iertate si chiar rasplatite pe pamant cu medalii si onoruri oficiale de indata ce treci pe lumea cealalta?

Complicat raspuns, mai ales daca cititi pasajul despre Patriarhul Teoctist din „raportul Tismaneanu”, document oficial adoptat in Parlamentul Romaniei:

„ (...) Istoricii ortodocsi din vechea generatie au apelat la jenante mijloace de a ascunde detentia episcopilor uniti in manastirile ortodoxe in perioadele 1948-1950 si 1955-1970.

De altfel, partea cea mai dureroasa si delicata a memoriilor lui Iuliu Hossu este cea consacrata raporturilor cu ierarhia ortodoxa, episcopul greco-catolic de Cluj-Gherla consemnand cu o profunda tristete purtarea cinica si lipsita de pocainta a unor prelati ortodocsi, precum patriarhul Justinian Marina, mitropolitii Nicolae Balan si Iustin Moisescu, episcopii Nicolae Colan si Teoctist Arapasu.

Cu cel din urma, Iuliu Hossu a purtat mai multe discutii in contradictoriu atat la Curtea de Arges, cat si la manastirea Ciorogarla. Ierarhul greco-catolic noteaza ca, la 14 august 1956, a fost vizitat la Ciorogarla de episcopul vicar Teoctist si de Alexandru Ionescu, vicar patriarhal, care i-au adus trista veste a separarii de cei doi confrati, episcopii Alexandru Rusu si Ioan Balan.

Aceste intalniri sunt surprinse si de documentele organelor represive: spre exemplu, o nota a Securitatii din 12 septembrie 1956 consemneaza ca:

„din convorbirile avute cu Iuliu Hossu si [Ioan] Balan, se constata ca ei nu renunta cu nimic la credinta lor politica si religioasa. Hossu a declarat in fata episcopului T[eoctist] Arapasu, Al. Ionescu si I. Florea: «Credinta noastra este viata noastra. Atunci cand ni se va lua viata, atunci vom fi dezlegati de credinta noastra»”.

Atat Iustin Moisescu, cat si Teoctist Arapasu, succesorii patriarhului Justinian, desi faceau parte din tabere ecleziale rivale, au ajuns in fruntea BOR datorita loialitatii dovedite fata de conducerea Partidului Comunist, primul avand si o proasta reputatie de politruc.

Amandoi s-au remarcat ca sustinatori ai „luptei pentru pace”, tema favorita a propagandei comuniste, de fapt parte a discursului isteric antioccidental, in care au fost angrenati prelati si preoti, deveniti activisti in asa-numitele Comitete de Lupta pentru Pace.

Cateva documente descoperite foarte recent in fondul CC al PCR - Sectia Cadre, reprezentand fisa de cadre a Prea Fericirii Sale Parintele Patriarh Teoctist, indica cu claritate faptul ca apartenenta la aceste comitete a fost intr-un fel o conditie a ascensiunii sale catre cea mai inalta demnitate ecleziastica, a fost pretul platit pentru ca factorii decizionali de la varful PCR sa-l accepte mai intai ca episcop, apoi mitropolit si, in fine, in 1986, patriarh.

Faptul ca arhimandritul (si mai apoi episcopul) Teoctist a fost inca din 1948 mesagerul puterii politice pe langa episcopii greco-catolici aflati in detentie a avut urmari care s-au vadit chiar si dupa 1989, exacerband resentimentele multor clerici si credinciosi uniti.”

Hotnews

DOC:"Pagubele produse de tiganca Macovei, si teoria dreptului conditionat"

2007-07-30T03:48:00.000-07:00

Monica Macovei a castigat 13.366 euro dintr-un proces contra Romaniei la CEDO. Este primul caz in care o persoana de etnie roma este despagubita international pentru rele tratamente din partea politiei romane.

Citesti aceasta prima parte dintr-un articol din Gandul, si te gandesti, ia te uita, nu stiam ca dna Macovei e de etnie roma! Trebuie sa citesti mai departe sa-ti dai seama despre ce e vorba, e un fel de jurnalism cu obstacole.

In realitate, dna Macovei a fost avocatul respectivei persoane in procesul castigat la CEDO. De ce este bagata in titlul articolului, ce importanta are daca a fost ea sau altcineva? Eh, poate ca angajatii lui Popescu C.T. au o mare admiratie fata de profesionalismul fostului ministru al Justitiei. Sau, ma rog, poate ca nu.

Tot din articol ne-ar mai putea duce gandul ca dna Macovei a provocat o paguba Romaniei (in realitate statul roman e cel care si-a produs siesi paguba in toate aceste cazuri, si nu ma refer doar la sumele date ca despagubire).

Si am mai putea crede ca dna Macovei i-a provocat o paguba si celui reprezentat, scrie supra titlul articolului “In vreme ce clientul ei primeste doar 8.000 de euro despagubiri”, doar ca in realitate aceste sume sunt stabilite de Curte.

Oricum, daca tinem cont ca ziarul sefului Clubului Roman de Presa a inventat un intreg episod in care ministrul Justitiei de atunci cerea schimbarea procurorului din dosarul dlui Patriciu, si apoi a publicat cu surle si trambite gramada aceea de minciuni, episodul acesta, micile malitiozitati strecurate printre randuri la adresa dnei Macovei sunt chiar inofensive si triviale; mai ales pentru cineva obisnuit cu acest tip de a face presa.

In alta ordine de idei, cazul pe care statul nostru l-a pierdut la CEDO este o exemplificare a unui gen de atitudini foarte raspandite in tara noastra si care ar putea fi grupate sub numele generic de “teoria dreptului conditionat”.

Cum ii spune numele, teoria recunoaste existenta abstracta a unui anume drept, dar considera normal ca acesta sa dispara in cazuri specifice, daca subiectul nu indeplineste anumite conditii, mai mult sau mai putin severe.

Spre exemplu, in cazul de mai sus, politia l-a maltratat pe omul respectiv, iar procurorii au refuzat sa-i ia in considerare plangerea, cu tot cu adeverinta medico-legala si martori, pe motiv ca el (si cu tatal sau) “sunt cunoscuti de mult timp ca elemente antisociale, fiind predispusi la acte de violenta si sustrageri” samd.

Cu alte cuvinte, sigur ca exista un drept de acces la justitie sau protectie impotriva relelor tratamente, dar el se aplica doar cetatenilor model! Cei pe care procurorii ii cunosc ca elemente antisociale nu pot sa-l invoce, e un lucru normal. Si normal l-a considerat si justitia romana. Dreptul exista, dar e conditionat.

Alte exemple? Pai nu trebuie sa merg mai departe de un articol trecut, cel in care tratam un articol de ziar publicand corespondenta privata a unei persoane. Justificarea, atat a ziarului cat si a celor care l-au sustinut? A, pai individa cu pricina are o multime de defecte, e platita din bani public, e suspecta, ne face de ras cu practicile ei sexuale si asa mai departe.

Cu alte cuvinte, exista dreptul la viata privata si la inviolabilitatea corespondentei da’ cu conditia sa nu scrii chestii suspecte, sa faci sex asa cum trebuie, sa nu fii platit din bani publici, si in general sa le fii simpatic. Daca nu indeplinesti conditiile astea, atunci - perfect natural dupa proponentii acestei teorii - dreptul dispare.

Si as mai putea da o multime de exemple; poti avea drept de proprietate, cu conditia sa fii mancat salam cu soia si sa fii rezonabil de sarac; exista libertatea cuvantului, dar sa nu scrii chestii care sa-i supere; poti avea dreptul la un tratament corect in justitie, cu conditia ca mass-media sa nu te fi judecat in prealabil samd.

Care e problema cu teoria asta? Pai e o contradictie de termeni. Nu este o teorie a dreptului conditionat, este o teorie a anularii notiunii de drept. Daca un drept este o libertate recunoscuta de lege, atunci, prin implicatie imediata, un drept conditionat (altfel decat de respectarea drepturilor celorlalti) este un drept inexistent.

Conditionat nu este dreptul, restrangerea lui este strict conditionata, cu atat mai strict cu cat dreptul este mai important si restrangerea mai severa.

Inventarul stricaciunilor politice

TRAIAN UNGUREANU: Chiuariu, cuman imputit!

2007-07-16T08:50:00.000-07:00

Demnitari si minidemnitari, tatuati cu insemnele legalitatii, prind in virf de lance fonduri, terenuri, legi. Traim european, sub jurisdictia necontenita a intocmirii tribale.

Un timp, acest fel de a imparati a avut, totusi, un hobby cameleonic: justitia noastra tribala se sulemenea, spre a rinji convingator, cu fata umana. Nu mai e cazul.

Usurinta cu care aristocratia noastra penala s-a trezit cazata in complexul european a mistuit ultimul fard si a slobozit la prapad nerusinarea cu fata cumana.

A aparut, de undeva din adincurile unei autobaze, frizat cu o ramastura de motorina si descleiat de ultima coaja de buna-credinta, Tudor Chiuariu. Saptamina trecuta, la primul contact cu aerul critic al civilizatiei, Chiuariu s-a infoiat prosteste si a trecut la amenintari.

Un document al organizatiei Initiativa pentru o Justitie Curata insira cele mai proaspete faradelegi incheiate sub ochii ministrului Justitiei cumane. Ministrul a raspuns anuntind ca va da in judecata organizatia.

Pina la proces, Chiuariu are inca timp sa demisioneze sau, mai bine, sa se retraga anticipat la autobaza, spre a toca sporul de pensie recent scuipat din buget de faimosul duet antipopulist PSD - Tariceanu.

In drum spre autobaza, ministrul Justitiei cumane va avea timp sa se gindeasca la citeva intrebari simple.

E adevarat ca ministrul Justitiei cumane a cerut mazilirea procurorului Tulus, vinovat de anchetarea in clar a cuscrilor de alianta ai PNL? E adevarat ca acelasi functionar cuman a cerut cenzurarea Raportului Comisiei Europene, din care trebuiau scoase de chica tocmai meritele procurorilor?

E adevarat ca directorul general al Administratiei Nationale a Penitenciarelor si-a infipt trei rude la conducerea bulaului din Craiova?

Si ca, de gura presei, ministerul a facut un control, ancheta a gasit ca asa stau lucrurile, drept pentru care ministrul bulaofil a dispus demiterea sefului Corpului de Control?

E adevarat ca a fost demis si un director adjunct, iar in locul lui a fost angajat sotul sefei de cabinet al ministrului Educatiei, Cristian Adomnitei, celalalt luceafar pe baterii al politicii romanesti? E adevarat ca

ministrul Justitiei cumane a angajat fara concurs magistrati in posturi de conducere in penitenciare si ca salariul cumulat al acestor protejati atinge 150 de milioane?

E adevarat sau nu ca sub Chiuariu se da concurs pentru un post, cistiga doi candidati, dupa care se mai creeaza un post?

Toate aceste date vin din acte si din surse oficiale. Asa cum, la fel de oficial si de negru pe alb, traim in tara in care un nefericit spinzurat de propriile frustrari injura si calomniaza de 15 ani tot ce-si doreste. Ziarul nefericitului e „Romania Mare“ si e intangibil.

Prin urmare, ma socotesc aparat de rinduiala care protejeaza insulta si spun tare, fara frica de proces: Chiuariu, cuman imputit!

Cotidianul

CTP: Pumnul si presa

2007-07-03T12:38:00.000-07:00

Dl. Băsescu a arătat calea. Găozarii, păsăricile, ţigăncile împuţite, toţi nenorociţii ăştia de jurnalişti, nişte ciurucuri obraznice, slugile oligarhilor, trebuie trozniţi de orişicare român patriot care vrea să vină în întâmpinarea dorinţelor preşedintelui. Din păcate, vizionarul, iluminatul Traian Băsescu are un popor care nu-l merită. Într-o lună şi jumătate, s-a găsit doar un singur cetăţean responsabil care să înţeleagă şi să pună în aplicare filosofia prezidenţială în materie de presă.

Este vorba de un onest culegător de bani cu bâta din Brăila, care i-a dat unui găozar cu camera pe umăr ce merita pentru că a îndrăznit să-şi facă meseria – nişte pumni, nişte picioare şi „familia mă-tii!”. În loc să fie chemat la Cotroceni şi decorat pentru Serviciu Credincios, cetăţeanul responsabil din Brăila cică ar fi cercetat de Poliţie, din fericire în stare de libertate. Am convingerea însă că organele vor dovedi mintenaş că au înţeles exact mesajul preşedintelui Băsescu: „Cine bate un jurnalist, plăcut este lui Dumnezeu (sponsorul principal al campaniei d-lui Băsescu pentru referendum – n.m)

Gandul

IULIAN LECA: Liviu Cornel Babeş. Un erou?

2007-06-28T08:06:00.000-07:00

“Opriti crimele! Brasov egal Auschwitz.” Acesta este textul pe care brasoveanul Liviu Cornel Babes il lasa in urma sa, in ziua de 2 martie 1989, inainte de a-si curma viata in semn de protest fata de atrocitatile regimului comunist… In urma cu 18 ani, la doar cateva luni inainte de Revolutie, Liviu Cornel Babes si-a dat foc pe partia Bradul din Poiana Brasov, in fata catorva sute de turisti romani si straini. Spera astfel sa atraga atentia occidentului asupra politicii opresive si inumane pe care Nicolae Ceausescu o instaurase in Romania. Gestul sau nu a trecut insa neobservat. Partia din Poiana Brasov era un loc frecventat de turistii straini, iar brasoveanul a mizat pe faptul ca acestia aveau sa povesteasca in lumea libera ceea ce vazusera. In aceeasi seara, stirea era transmisa de Radio Europa Libera. In aprilie 1989, tot occidentul a aflat despre Liviu Cornel Babes prin intermediul ziarului “The Free Romanian”, condus de Ion Ratiu. Articolul a fost apoi preluat si de “The Sunday Times”. Liviu Cornel Babes s-a nascut la 10 septembrie 1942 si a lucrat la Trustul de Prefabricate din Brasov ca electrician. Era pasionat de pictura, iar ultima sa opera avea parca sa-i anunte destinul. Pe ultimul tablou Liviu Babes notase discret cuvintul “sfarsit”… In 1997 a fost declarat erou martir si a fost incadrat la drepturile revolutionarilor. Brasovul l-a numit cetatean de onoare post-mortem, iar strada pe care a locuit poarta, astazi, numele martirului.

Este aceasta povestea unui erou? Sau este fapta unui om pripit, nechibzuit si disperat care a dorit doar sa iasa in evidenta, sa iasa din anonimat si sa intre in istorie cu orice pret? Este acesta mesajul unui om care a crezut ca prin gestul sau va trezi la viata o parte macar din poporul sau? A sperat el ca fapta sa declanseze o revolutie sau macar o revolta? Sau a fost constient ca nimeni nu il va urma? A fost Liviu Babes un erou? Cred ca depinde foarte mult de ceea ce noi putem sau vrem sa citim in mesajul si in viata sa…

http://iuleka.wordpress.com/

CRISTIAN TUDOR POPESCU: De ce ziaristul nu e intelectual

2007-06-27T22:47:00.000-07:00

Vulgaritatea şi mitocănia presei româneşti au ajuns de nesuportat. Gabriel Liiceanu are tot dreptul să fie indignat. „Să mă pună să explic de ce am ajuns acolo cu un mijloc de transport şi nu cu altul, dacă lucrul ăsta se petrecea pe bani publici sau nepublici. Dacă vreţi să cobor la acest nivel...” Adică la cele câteva biete mii de metri la care zboară un avion pentru intelectuali plătit de popor prin voia preşedintelui său, în vreme ce se ştie că un filosof ca d. Liiceanu se deplasează de regulă gratuit prin stratosferă, cu un dirijabil tras de îngerii care-l deservesc şi pe d. Pleşu.
Ceea ce ignarilor din presă li se va fi părut o replică de un tupeu buimăcitor în gura unui moralist de talia d. Liiceanu. - „Nu pot fi întrebat de ce merg pe bani publici, pentru că nu eu trebuie să verific condiţiile călătoriei, pentru că eu sunt invitat!” – este de fapt o splendidă ilustrare a neoagnosticismului care-l frământă pe filosoful Liiceanu de când a recitit stihurile lui Omar Hayssam – „Eu nu-ntrebat, cu ce plecat/ Ei invitat călătoream/ Şi eu cărat”.
De ce era nevoie de un avion cu 99 de locuri ca să fie transportaţi câţiva inşi? A pune o astfel de întrebare arată încă o dată, dacă mai era nevoie, de ce un ziarist nu poate fi în veci un intelectual. Ziaristul e în stare să-şi scrie articolul pe genunchi, într-un ambuteiaj, într-o sală de aşteptare plină ochi, într-o cârciumă aglomerată. De aceea, el nu înţelege că, pentru a gândi, intelectualul de largă respiraţie are nevoie de spaţiu, noosfera cu centrul în capul lui trebuie să intre în expansiune liberă, fără a întâlni tărtăcuţele perturbatoare ale mocofanilor.

Cât priveşte urgenţa parcurgerii celor 300 km până la mare pe calea aerului, numai tâmpit sau răuvoitor să fii ca să nu înţelegi că, aşa cum a explicat d. Liiceanu, preşedintele „avea dreptul să audă cum stau lucrurile în literatura României, în arta plastică”. Izgonit cu cruzime din cenacluri, ţinut pe la uşile bibliotecilor, fiindu-i interzis accesul în teatre sau la vernisaje, d. Băsescu a putut, în fine, în cadrul acestei întâlniri cvasiconspirative să primească nişte note informative în legătură cu situaţia din literatură şi artă, unde, cum memorabil observa d-sa, „trebuie spuse lucruri simple, pe înţelesul tuturor”. Ca să nu mai vorbim de legea lustraţiei; e musai şi pentru ea o expertiză intelectuală turbo, fiindcă după ce s-a copt 17 ani la foc mic, acum arde cetăţenii mai rău ca seceta.

Cum spuneam, aşa nu se mai poate. Cred că plec din gazetărie, îmi pun în CV că am avut şi eu câteva întâlniri „de lucru” ca invitat al d-lui preşedinte Băsescu şi mă înscriu la intelectuali.

Gandul

ROBERT TURCESCU:"Parastas la 735 de zile"

2007-06-27T11:06:00.000-07:00

In iunie 2005, o depesa lansata din faxul Administratiei Prezidentiale ma facea sa privesc cu simpatie crescuta spre locatarul Palatului Cotroceni.

Sub anodinul titlu „Comunicat de presa”, presedintele Traian Basescu lansa o informatie exploziva: cum ca nu va face propuneri pentru membrii Consiliilor de Administratie ale SRR si TVR. Refuzul era explicat prin faptul ca aceste institutii au fost si sint puternic influentate de factorul politic, si, pentru ca acest lucru sa nu se mai intimple in viitor, este necesara o schimbare a cadrului legal in care ele functioneaza. Bravo, Base! am exclamat admirativ, alaturindu-ma, sint convins, milioanelor de romani contribuabili care au privit neputinciosi, ani de-a rindul, cum se alege praful de banii publici tocati de Radioul si Televiziunea la fel de publice. Parea inceputul unei revolutii a binelui.

Au trecut doi ani. Revolutia a infrint. Presedintele Basescu si-a nominalizat membri in Consiliile SRR si TVR. Care, in treacat fie spus, sint la fel de politizate ca acum 735 de zile, adica, pe vremea in care infigea Adriana Saftoiu comunicatul cu refuzul amintit in faxul prezidential. Ce s-a intimplat intre timp, stim cu totii, am trait si-am patit. Nu mi-am inchipuit niciodata ca Romania va avea curind politicieni capabili sa se tina de promisiuni, iar actualul sef al statului conduce, detasat, plutonul celor care au facut din razgindire un mod de actiune politica. Dar marturisesc: mi-am imaginat atunci, in 2005, ca exista sanse reale pentru citeva schimbari asteptate in societatea romaneasca, depolitizarea SRR si a TVR fiind una dintre ele.

„Presedintele Basescu considera ca este timpul ca SRR si TVR sa fie cu adevarat in serviciul beneficiarului lor, publicul, ceea ce impune modificarea, de urgenta, a organizarii si functionarii celor doua institutii, inclusiv in ceea ce priveste modul de desemnare a membrilor Consiliilor de Administratie, atributiile si durata mandatelor acestora. Cita vreme algoritmul politic va avea un rol in numirea membrilor Consiliilor de Administratie ale celor doua institutii publice, nu vom reusi scoaterea lor de sub influenta factorului politic.” Traducind realitatea acestor zile prin cheia oferita de comunicatul Presedintiei de acum doi ani, inseamna ca, in curind, seful statului va anunta, printr-un alt comunicat, o situatie de fapt: SRR si TVR sint doua institutii publice influentate politic inclusiv de catre Domnia Sa!

Ironia muscatoare a vietii politice romanesti il pune acum pe Traian Basescu intr-o situatie penibila, ca in desenele animate in care motanul Tom asaza cursa de soareci pentru Jerry si sfirseste prin a-si prinde propria coada in ea. Iar ca penibilul sa fie cu virf, domnul presedinte a inteles sa-l trimita la gospodarit destinele TVR taman pe Catalin Avramescu, filosoful-bariton din corul admiratorilor. N-a contat ca domnul Avramescu stie despre televiziune doar unde-i e sediul. Domnul Basescu l-a trimis in misiune, de unde exoticul filosof-comentator-admirator s-a intors pe scut, fiind respins – slava Domnului! – cu larga majoritate de Comisiile de cultura ale Parlamentului. (Macar pentru SRR, Traian Basescu a avut mina buna, desemnind-o pe Marilena Constantinescu, pe ale carei corectitudine si profesionalism pariez in orice clipa, fara ezitare.)

E o imensa diferenta intre Traian Basescu din primele sase luni de mandat si cel de astazi. Episoadele de mai sus le consider relevante pentru metamorfoza suferita de actualul sef al statului. Dincolo de salata de vorbe tocate marunt despre bolile Romaniei de ieri si de azi, domnul Basescu n-a produs decit un imens orizont de asteptare, din care, de citeva zile, a disparut, definitiv, si umbra de speranta privind depolitizarea SRR si TVR. Ramin in urma un fax si-o amintire. Ambele semnate Traian Basescu.

Cotidianul

SILVIU STEFANESCU: "Intelectuali prezidentiali"

2007-06-27T10:44:00.000-07:00

Citesc aici ca "avionul de 400 de milioane cu care Băsescu i-a zburat pe intelectualii constituţionalişti face parte tot din jocul jucătorului. Pentru că Băsescu ştia că va crea scandal şi că "duşmanii" lui clasici vor contraataca şi îl vor poziţiona din nou de partea binelui suprem. Episodul "Neptun", prin reacţiile stârnite, l-a plasat pe preşedinte în aceeaşi oală cu marii intelectuali."

Problema este ca episodul i-a plasat si pe intelectuali in aceeasi oala cu TB. Si nu pentru ca s-au intalnit cu el, ci pentru ca au mers acolo cu avionul prezidential, pus la dispozitia lor. Nu pot sa nu ma intreb: intelectualii sunt atat de naivi incat sa urce pur si simplu in avionul oferit pe gratis pentru a merge la intalnirea cu presedintele ? Nu s-au gandit ca se compromit prin faptul ca primesc un zbor moca de la un personaj ATAT DE POLITIC, fie el si Traian Basescu ? Era atat de greu sa se urce in masinile personale si sa mearga pana la Neptun ? Si daca integritatea lor nu a schitat nici un gest de deranj, ce o fi spus Siegfried, eroul nibelungic din garaj, fiara cu personalitate abandonata acum in curte pentru un avion scrijelit cu umilul nume Romavia ?

http://dinmers.blogspot.com/

IOANA LUPEA: TB la munte si la mare

2007-06-19T08:41:00.000-07:00

Traian Basescu incearca sa impuna o limita in relatia sa cu mass-media, un cadru de interactiune. Numai ca o face tarziu si prost, in dezavantajul sau si, mai grav, al credibilitatii presei.

Nu sunt adepta presei care scotoceste in poseta vedetei sau in sacosa de cumparaturi a politicianului - imi pare o indecenta gratuita, fara legatura cu interesul public - dar Traian Basescu insusi a incurajat intruziunea in viata sa privata.

Iar colocvialitatea in comunicarea cu media (spre exemplu, invitatia „urca-te pe masa, sa-ti arat cum se face resuscitarea” adresata unei jurnaliste de la Realitatea TV) i-a incurajat pe reporteri sa creada ca au permisiunea sa-i vorbeasca presedintelui la fel.

Traian Basescu si-a expus in fata ziaristilor bucuriile lumesti nevinovate - un dans, un pahar, un botez - inca de la inceputul mandatului. Astfel incat, in ultimii doi ani, am vizionat serialul de mare audienta „TB la munte si la mare”, care a consacrat pana la urma imaginea presedintelui natural, uman.

Violarea intimitatii presedintelui, reprosata acum, a fost ingaduita de fiecare data cand a considerat-o utila politic: in debutul campaniei pentru referendum, seful statului se plimba impreuna cu sotia pe aceeasi faleza din Mamaia unde duminica s-a considerat hartuit, supravegheat de camerele de luat vederi.

Recent, si-a marturisit public nemultumirea fata de analistii care-i distorsioneaza discursul si actiunea, comentandu-le negativ. Uitand insa ca, in bine sau in rau, presa l-a povestit si ca, fara curiozitatile, relatarile, interpretarile ziaristilor sau analistilor, n-ar fi avut o naratiune, adica exact acel ceva care-l deosebeste de competitorii sai din politica.

Adversitatea sefului statului fata de anumite trusturi de presa si anumiti jurnalisti sau comentatori politici se transmite prin contagiune la simpatizantii sai. Cand un politician foarte popular asa cum este Traian Basescu dispretuieste public jurnalisti, multi sunt tentati sa-si reevalueze increderea in presa, in general.

Ca dovada, reactia de pe forumurile ziarelor si televiziunilor la episodul „Selgros”, de solidarizare cu presedintele impotriva jurnalistei Andreea Pana si ulterior impotriva tuturor jurnalistilor, este relevanta.

Dupa comentariul prezidential duminical la adresa nesimtirii ziaristilor, aproape toate opiniile exprimate pe forumul EVZ concluzionau ca acestia au primit ce-au cautat, ba chiar mai putin decat meritau.

Chiar daca criticile si iesirile umorale ale lui Traian Basescu nu se refera la intreaga presa, doar la cea detinuta de moguli, sau la toti jurnalistii, doar la cei vanduti mogulilor si la „nesimtiti”, acestea vor avea, probabil, asupra mass-mediei efectul nedorit poate de Traian Basescu pe care „322” l-a avut asupra perceptiei parlamentului si oligarhii asupra mediului de afaceri.

Rezultatul ar putea fi scaderea increderii romanilor in presa si in jurnalisti, dupa erodarea credibilitatii institutiilor parlamentului si guvernului. Suspicios fata de moralitatea sau profesionalismul presei, in general, cetateanul si-ar putea autorestrictiona accesul la informatie - un drept si o conditie a democratiei - pentru ca unii mint si ceilalti gresesc.

Evenimentul Zilei

IULIAN LECA: Libertate, Egalitate, Fraternitate!

2007-06-14T08:23:00.000-07:00

Ianuarie-februarie, 1999. Miron Cozma porneste din nou la drum spre Bucuresti. Ma infior! Imaginile de la televizor ma revolta atat de tare, incat ma hotarasc: “ii voi astepta in centrul Bucurestiului…” Eram fericit ca ma aflam in capitala. Student, in anul I la filozofie, abia ma intorsesem de cateva zile din vacanta de iarna cand am aflat ca minerii au pornit pentru a nu stiu cata oara - stiu acum: a saptea - spre Bucuresti. Nu mai eram copil. Zilele acelea geroase de Bucuresti nu semanau deloc cu serile lungi si calduroase, si pline de inocenta naiva, ale lui 1990. Imi aduceam aminte confuz atunci de evenimentele din 13-15 iunie. Doar celebrele imagini de la tv cu minerii care, in iunie 1990, bateau tot ce le iesea in cale, doar acestea ma introdusesera in lumea lor: a celor care, in loc de cuvinte, raspund cu pumnul, bita, ranga si picioarele. In ianuarie 1999, imaginile din iunie 1990, cu femeile batute in Piata Universitatii, ma aprindeau si ma motivau atat de tare incat imi juram atunci ca voi razbuna toate victimele verii lui 90′. In toti cei 9 ani de la revolutie nimic nu imi atrasese ura mai puternic decat acele momente de dupa revolutie. In ianuarie 1999, imi petreceam timpul rugandu-ma ca ortacii sa ajunga in Bucuresti… Visam sa ii astept in piata. Singurul de as fi fost la Universitate tot nu m-as fi retras din calea lor, era momentul meu. Imi imaginam ca ura’mi va fi suficienta sa tina in loc frica, iar gandul ca “poate si alti tineri or sa se alature mie” ma facea sa cred ca de aceasta data minerii vor primi ceea ce merita! Poate ca in fata batelor si a rangilor voi pica, insa, numai asa credeam ca minerii nu mai pot calca din nou tara in picioare. Cat imi doream ca toti tinerii sa creada asta! Cat ma rugam sa nu fiu singurul care credea ca poate schimba si intoarce istoria la locul ei. Credeam ca nu pot sa fac altfel, ca numai asa am sa pot sa mai fiu eu. Cartile de filosofie stateau aruncate pe masa, iar eu priveam televizorul care transmitea non-stop parcursul incredibil al minerilor catre Bucuresti. Imi recunosteam naivitatea, dar nu puteam sa uit! Vroiam sa ii razbun pe tinerii ucisi, batuti, alergati in iunie 1990. Vroiam sa fiu in Piata Universitatii fata in fata cu minerii si sa le strig: Libertate, Egalitate, Fraternitate!

Au trecut anii si nimic nu s-a intamplat. Doar Miron Cozma a fost arestat. A fost eliberat si incarcerat din nou. A fost gratiat si contragratiat. In puscarie, Miron Cozma a renuntat la lampar si la ranga si a citit Schopenhauer, Kant si poezie. Miron Cozma a devenit filosof, si va publica, probabil, dupa eliberare, un tratat despre dreptate si egalitate. Si, mai ales, despre Fraternitate. Iar eu am ajuns sa scriu despre Miron Cozma cu aceeasi ura cu care el si ai lui spargeau capetele femeilor din Bucuresti. De ce? Pentru ca in 17 ani NIMIC nu s-a intamplat. Pentru ca nici un dosar nu a ajuns in instanta si, despre mineriade, nu a fost data nici o hotarare judecatoreasca. Nu exista vinovati, iar intreaga clasa politica s-a transformat intr-o singura constiinta care a gindit, in toti acesti ani, la fel… a acoperit mizeria lor! De parca as fi stiut ca nu se va intampla nimic, asteptarea mea din ianuarie 1999 a minerilor capata sens! Ii va pune cineva capat? In rest, explicatii, teorii si supozitii. Organizam mitinguri de protest, cerem pocainta de la Ion Iliescu si lasam timpul sa treaca, poate vom uita…

http://iuleka.wordpress.com/

IULIAN ENACHE: Blogăr si/sau jurnalist, am pierdut sindromul Tourette. Il declar nul.

2007-06-11T23:07:00.000-07:00

Observ de la o vreme, cu nemarginita placere - pentru ca asa sunt eu, imi place nespus de mult balciul - ca blogosfera a fost invadata de oameni care se cearta ca la usa cortului pe tema "Cine sunt mai buni, bloggerii - bloggeri sau bloggerii - jurnalisti". Sa urmarim balciul: pleaca de la acuzatiile cuiva pe care nu l-am identificat inca, si care spune ca jurnalistii au confiscat blogosfera, daca e sa ne luam dupa Victor Ciutacu. Foarte dur textul lui Victor, ba chiar si cu poza lui Zoso accidentat (poate totusi nu era nevoie de ea acolo, chiar daca - spune Victor - era publica). Apoi discutia se muta peste tot, Zoso il injura pe Ciutacu drept raspuns la injuraturile primite, acesta raspunde cu postarea traficului si alte injuraturi, blestemele se muta la Comanescu, unde aflam ca "micii zgomotosi" cum ii numeste Ciutacu i-au "daramat" blogul, apoi Dorothea Ionescu face un scurt sumar pe Dada Media. Ba chiar, s-a gasit cineva care sa propuna o actiune de marginalizare a lui Victor. Bineinteles, cel mai decent raspuns la toata povestea asta cretina a fost cel al lui Arhi.

Acum, in sfarsit, sa trecem la fapte. In primul rand, as vrea sa cred ca toata stupizenia asta este altceva decat o banala incercare de a atrage trafic, dat fiind ca romanii se strang cel mai repede acolo unde exista balti de sange si aschii de os (da Arhi, ca sa-ti raspund la intrebarea cu stirile Pro TV, asta e motivul unic - din pacate, pentru oamenii romanesti ai anului 2007, bad news is still good news). In al doilea rand, imi place sa vad o blogosfera atat de civilizata, in care fiecare vrea sa fie miez si crede ca solutia optima este sa-l spurce pe celalalt (ii injurati pe politicieni zilnic, dar va comportati mai rau ca ei). In al treilea rand, imi place sa vad ca multi dintre colegii mei din presa au sarit gardul si acum se cred Dumnezeu, uitand ca rolul nostru este acela de reportofoane umane - intri unde nu au acces altii, apoi zugravesti cat poti de bine un tablou, ca sa vada si mama ta acasa ce s-a intamplat acolo, atata tot. Victor, te poti supara daca vrei, dar raspunsul ala de pe blogul lui Comanescu pe care l-ai dat unuia, ceva de genul "intr-un studio in care tu n-o sa intri niciodata nici ca sa stergi praful" nu-ti face cinste.

Am auzit, nu o data, chestii de genul "Eu iau masa cu ministri, am numere de telefon de la presedinti de companii, fac ceva pentru tara asta, particip la procesul de luare a deciziilor" si alte astfel de aberatii. Nu dragii mei, nu facem nimic pentru tara asta, in afara de a incerca sa o informam, si adesea nu reusim, pentru ca multi ne tratam de profesionalism cu spaga, iar altii suntem pur si simplu incompetenti in meseria asta si ar trebui sa ne apucam de altceva, cum ar fi de pian sau de sex. M-am inclus in aceeasi categorie pentru a evita cretinismele gen "bine ca esti tu bun, ba". Nu am afirmat niciodata asta, nu ma cred un bun jurnalist, iar ca blogger sunt un adevarat dezastru, asta ca sa stabilim de pe ce pozitie vorbesc. Asta pentru jurnalistii care umbla cu nasul pe sus, de parca le-ar mirosi picioarele si nu se mai suporta. Ceea ce nu inseamna ca doar ei exista in meseria asta.

Pentru bloggerii din "fruncea" blogosferei, as avea de spus un singur lucru. Atacul la persoana nu este un foarte frumos mod de a te promova ca om - o fi util pentru trafic, dar denota o proasta educatie si un IQ egal cu numarul de la pantof.

Nu fac pe mironosita - si mie imi place, cateodata, sangele. Dar de aici si pana la a umple spatiul virtual de sute si mii de injuraturi, care ar trebui sa dovedeasca, in capul unora, faptul ca au penisul mare - e o diferenta. Nu uitati faptul ca tot ce postati pe net este public, astfel incat atunci cand injuri pe cineva e ca si cum ti-ai arata posteriorul in autobuz. Si nu vreau sa mai aud "cui nu-i convine, sa nu intre", pentru ca e acelasi lucru cu a spune "cui nu-i convine, sa nu se urce in autobuz". Poti sa te afli in autobuz dintr-o intamplare, fara sa-ti doresti musai sa vizionezi scene de cosmar.

Exista o multime de oameni care au idei extraordinare si pe care-i citesc zilnic, cu placere. De aceea, este dureros atunci cand vezi ca acesti oameni se preteaza la a se musca de urechi ca Tyson cu Holyfield, doar pentru ca isi doresc atentie, doar pentru ca vor sa fie ei mangaiati pe cap, nu altii. Daca asta e scopul, va invit sa-mi dati mie cate un telefon pe zi, si va spun fiecaruia in parte "Tu esti miezul blogosferei, esti cel mai bun, esti Dumnezeul blogosferei, fii capitanul nostru", ca sa puteti continua sa scrieti lucruri interesante si idei sclipitoare, fara sa va dea orgoliul in clocot. Asta, doar daca nu cumva va doriti ca blogosfera sa arate astfel:

http://iulianenache.blogspot.com

EMILIAN ISAILA: Cand vor fi legalizate casatoriile gay?

2007-06-10T08:54:00.000-07:00

In fiecare an, cu precizia unui ceasornic, se declanseaza dezbaterea despre homosexuali si defilarea acestei minoritati prin mijlocul orasului. In aceeasi zi are loc si o manifestatie a celor care nu sunt de acord cu „orientarea sexuala a homosexualilor”.

Este o desfasurare masiva de forte de ordine, provocari, injuraturi din multime si de fiecare data apar declaratiile lui Gigi Becali, care nici el nu e de acord cu „orientarea sexuala a homosexualilor”.

Noi, ca jurnalisti, intram in acest joc si cu mic, cu mare relatam ce se intampla si incercam sa le explicam oamenilor care este sensul si care este „orientarea sexuala a homosexualilor”.

Nu e o noutate ca suntem un popor care are o problema cu minoritatile, incepand de la presedinte pana la ultimul membru de galerie de fotbal.

Dar chiar nu inteleg de ce iese scandal in fiecare an cand persoanele cu o alta orientare sexuala decat a majoritatii defileaza pe strazi. In spatele, ptiu drace, acestei manifestari si in a nu fi de acord cu defilarea homosexualilor si lesbienelor se afla toate prejudecatile noastre sociale.

Nici eu nu inteleg ce vrea „minoritatea sexuala” din Romania. Cica sa se casatoreasca. Le doresc bun sosit in „iadul casniciei”. Abia isi duc zilele cuplurile heterosexuale prinse in lupta cu provocarile cotidiene.

„Iar ai uitat sa iei paine? N-ai dus gunoiul? N-ai culcat copilul? Ai lovit masina?” Oameni buni, o casnicie nu are nicio legatura cu o parada gay. Dar pana la urma e problema lor.

Uniunile intre persoanele de acelasi sex ar trebui legalizate pentru ca si cei cu o alta orientare sexuala sa beneficieze de pe urma prevederilor legale in ceea ce priveste sistemul de creditare, regimul bunurilor comune, partajul si mostenirile.

Si mai cred ca minoritatea sexuala din Romania are dreptul ca macar o data pe an sa provoace o dezbatere pe aceasta tema. Pana la urma, vrem nu vrem, societatea trebuie sa-i integreze.

Romania e o tara homofoba si va trece multa vreme pana cand aceasta atitudine se va estompa. Sper ca, de la an la an, violentele de strada si cele de limbaj sa dispara, parada gay sa nu mai provoace nicio tensiune sociala, pentru ca problemele homosexualilor au fost rezolvate, si sa ramana doar o defilare de travestiti imbracati tipator care dau bine in poze.

Mai sper ca politicienii si liderii de opinie sa nu se mai ascunda in spatele vorbelor mari si sa lupte impotriva celor care sunt altfel, invocandu-l pe Dumnezeu. Acesta are mult mai mult de lucru cu incalzirea globala decat cu o biata parada gay de la Bucuresti.

http://www.evz.ro/isaila/

IULIAN LECA: De ce nu imi place Cristian Tudor Popescu

2007-06-09T12:16:00.001-07:00

Pentru ca are mereu dreptate. Pentru ca este mereu genial. Pentru ca gandirea sa este mai riguroasa decat un manual de logica simbolica.

Imi aduc aminte de un talk-show de prin 97′ cind Cristian Tudor Popescu era fata in fata cu Gabriel Liiceanu. Pe atunci, Liiceanu era mult mai celebru decat Crucisatorul presei romanesti. De altfel, spiritul critic si luciditatea onesta a gindirii sistematice popesciene abia devenea cunoscuta marelui public (probabil fara intentia si dorinta autorului). Pe atunci si eu il admiram pe Liiceanu - iertata-mi fie inocenta, dar, inca nu facusem cunostinta cu pasiunea sa pentru masini, pentru propria-i imagine si multe altele… Dar, sa revin. CTP-ul inca era un nume in afirmare. Si, ce sa vezi? In acea confruntare nu stiu cum se ajunge cu discutia din mizeria cotidiana la ontologie. Si, iar nu stiu cum reuseste, deodata, Popescu sa il ia pe Liiceanu la rost cu ontologia. Say what? Un gazetar pasionat de science-fiction il aducea in corzi pe filozoful jurnalului de la Paltinis! Eu ma revolt, injur, si in gand si cu voce tare, iau apararea idolului meu, ii promit razbunarea intelectuala si multe altele… Nici nu apuca Liiceanu sa isi revina din doua-trei intrebari fulger ale lui Popescu ca mi-l si aduc aminte pe Crucisator cum ii da sah mat elevului lui Noica: “Nu e adevarat domne! Va spun eu ce este ontologia!…” Pina sa il apuce nervii pe Liiceanu si sa doreasca sa plece din emisiune, ma apucase pe mine risul. Imi spuneam: “ia uite mai, un gazetar a ajuns sa il puna la punct si sa ii dea lectii de ontologie lui Gabriel Liiceanu!” Timpul avea sa treaca….

Filosoful ascet si-a recunoscut unele placeri si face apologia BMW-ului, iar gazetarul avid de afirmare se plimba modest cu o Dacie. Spune asta ceva? In ordinea schimbarilor ar fi trebuit sa ajung sa il iubesc pe Cristian Tudor Popescu. Nu am reusit. CTP-ul transmite un sentiment de indignare. Oricat de calm, bucuros si linistit ai fi, daca l-ai ascultat s-a dus dracului starea ta. El este acum moralistul. Cred ca, pentru el, acea intalnire cu Liiceanu a fost foarte importanta. CTP-ul a vrut toata viata sa devina - sa fie recunoscut drept - intelept, filosof, moralist, scriitor. Exact ceea ce nu a fost niciodata! Spune-i lucrurile astea si ai vezi ce torent silogistic de argumente se va abate asupra ta pentru a te convinge de contrariu. Dar el stie…! In discursul CTP-ului exista o dusmanie constanta pe care o transmite indiferent de subiectul pe care il abordeaza. Un nu stiu ce care irita voia buna. Cristian Tudor Popescu afirma modest ca nu are mereu dreptate, dar vrea sa ii dai dreptate tot timpul. CTP-ul recunoaste deschis ce stie si ce nu stie. Incearca, insa, sa il aprinzi intr-o disputa si o sa uite imediat acest rezultat intelept al cunoasterii de sine. Cind CTP-ul se porneste sa demonstreze ceva, Kant re-inviat de-ai fi si tot nu ai mai putea sa il opresti. CTP-ul vrea sa lasa impresia ca stapineste o cultura mai mult decat bogata, ca e un erudit in aproape orice domeniu. Insa cunostintele sale abia daca acopera lecturile de baza ale unui singur domeniu. CTP-ul crede ca daca l-a citit si, poate l-a inteles, pe Spinoza sau Leibniz, asta ii da dreptul sa dea lectii de ontologie oricui. Dar Cristian Tudor Popescu nu este doar atat. Daca il acuzi de incultura, recunoaste imediat, ca e posibil sa nu stie tot. Poate iti da si dreptate. Insa o face cu aerul acela care vrea sa convinga ca modestia sa este mai inteleapta decat furia acuzatiilor tale. CTP-ul este inteligent. Analizele sale sunt uneori briliante. Observatiile Crucisatorului sunt exacte si profunde. Ele sunt folositoare, de multe ori CTP-ul fiind unicul care spune ceva cu rost. Dar Popescu este indirjit. Si are complexele lui. El stie ca l-a jicnit pe Liiceanu atunci. Asa cum stie si de ce a facut-o. Fiecare admirator vrea sa isi ucida idolul! Cristian Tudor Popescu pozeaza ca nu pozeaza niciodata. El este atat de inteligent incat nu il poti critica fara sa devii ridicol. Sofismele lui nu le poate dibui decat un profesor de logica. Eu nu pot, totusi, sa ii iert furia, patosul si diletantismul. In ultima vreme, CTP-ul incepe tot mai des un discurs pentru a se opri la mijlocul sau deoarece a uitat ce vroia sa spuna. Oare din cauza abundentei de idei sau din lipsa lor? Cine stie cum functioneaza un discurs bine structura, cu o idee calauzitoare, intelege.

CTP-ul este atat de iubit pentru ca este atipic. Si consecvent in negativismul sau. Sceptic de serviciu al gazetariei, Cristian Tudor Popescu se pare ca a ramas incremenit in proiectul combaterii. Nu a citit ca dupa antiteza urmeaza sinteza. A ramas, probabil, doar la antinomiile ratiunii din Critica Ratiunii Pure, daca le-a citit si pe acelea…

http://iuleka.wordpress.com

VLAD PETREANU:"O Dominatrix diesel pentru dl Liiceanu"

2007-06-04T13:34:00.000-07:00

"...Motorul pe diesel al lui Siegfried are o latenta de o zecime de secunda; el nu raspunde in prima zecime de secunda comenzii. Si exact in clipa in care incepi sa te nelinistesti, Siegfried, cu aspectul lui de inalt functionar de banca imbracat in haina la doua rinduri, face un formidabil salt inainte care-ti taie respiratia si te infunda in scaun. Viteza manevrei de depasire este fulgeratoare...", traduce azi dl. Gabriel Liiceanu, într-unul din cele mai inspirate advertoriale pe care le-am citit vreodată, experienţa sa cu turbo-lag-ul.

Ca şi Christine al lui Stephen King, şi Siegfried al lui Liiceanu are o personalitate sumbră, ranchiunoasă, posesivă. O Dominatrix diesel, stăpânind subtil tocmai conştiinţa trează a societăţii civile? Asta e chiar o imagine... Cine s-ar fi gândit? Pe pariu că Siegfred îl primeşte dimineaţa pe dl. Liiceanu în piele neagră - şi dacă nu, i-am identificat un defect.

Dar este sau nu un advertorial? Este un remarcabil text de reclamă pentru o berlină premium, fără îndoială... Pe bani, din pasiune sau din pasiune pentru bani? Nu văd nici un P, fie el chiar sfios încercuit, pe cele două pagini - ba 3 cu a-ntâia. Începe ca un drept la replică, aburitor, continuă cu o beţie a simţurilor de şofer, poposeşte în halta clasică a datelor tehnice din orice prezentare de show-room, pomeneşte (negativ) frăţiorul din Seria 5, că poate mai sunt clienţi care n-au auzit şi încheie cu formula uzuală a adresării epistolare ("primiţi expresia sentimentelor mele..."), pentru a zăpăci definitiv analiştii media... câţi or fi.

Dacă este un text de reclamă veritabil, agenţia, dealerul şi Cotidianul au dat o lovitură (la fel ca Gigi Becali, care l-a angajat pe Dan Pavel - banul învârte lumea).

Dar dacă este doar un intelectual scriind despre maşinile sale, poreclite cu un snobism buimăcitor Siegfried şi Marcello... pe trei pagini de super-quality newspaper... mi se pare cam over-selled.
http://amardezi.blogspot.com/

IULIAN ENACHE:"Play. Stop. Repeat."

2007-06-04T13:29:00.000-07:00

Play. Maine. Maine incepe o noua saptamana de munca. Noua? Noua. Nu voua. Noua? Nu. Maine incepe o veche saptamana de munca. Incepe aceeasi saptamana de munca. Citit-telefoane-alergat-cules-diseminat-scris-supratitlu-tilu-subtitlu-lead-intertitluri-timbru-explicatie-foto-select-repeat. Si iar. Ei? EI sunt bine. Hrebenciuc prospera, Nastase e liber, Basescu minte, Tariceanu tot motociclist pe capra aia scumpa. Noi? Tot saraci, tot jerpeliti, tot prosti, dar foarte mandri si patrioti. Justitia? Tot tarfa. Bani? Ce inseamna sa ai bani? Sa poti sa angajezi batausi si sepepisti sa te apere de pulime. Da, dar noi suntem mai multi. Noi suntem mai multi? Ei umbla cate 10. Noi suntem 20 de milioane. Da, dar ei sunt 10 si noi suntem singuri. Faima? Ce inseamna faima? Atunci cand apari in ziar cu eticheta "talhar" pe frunte, dar razi in poza. Ai motive. Ai motive? Da, sunt prosti. Si parintii? Si parintii. Batranii sunt prosti. Noi suntem destepti. Toti aia 20 de milioane de genii. Pai daca suntem destepti, de ce ne fura? Suntem darnici. Suntem generosi. Vrei banii mei? Ia-i. Am sindromul Stockholm? Nu-l am. Rad cu agresorul pentru ca nu sunt las. Sunt destept. Ma descurc. O sa fiu si eu agresor cand o sa cresc mare, o sa vedeti voi. N-o sa mai fiu victima. Acum asta e, ii dau banii si nevasta. Si restul? Care rest? Da-i dracului. Ei ce au facut pentru mine? Ce a facut tara asta vreodata pentru mine? Sunt dusmanul natiei asteia. Adica sunt propriul meu dusman. Sunt in conflict cu mine insumi. Sunt in conflict? E primul pas din plan. Voi fi agresor. Pestele mare... cainele... cine sapa... cine ridica sabia... Ete fleosc. Cui ii pasa? Mie nu. Plin de inele pe dinafara, gol pusca pe dinauntru. Am. Am? Am aur. Trebuie sa conteze. Am bani. Sunt faimos. Si ma uraste toata lumea, ceea ce e bine. O sa mor singur. E bine? Nu e bine. Nu vreau sa mor singur. Dupa moarte e negru? Nu e nici negru, e nimic. E nimic, ca n-am vrut sa merg la biserica. Sunt ipocrit, si se vede. De maine o sa fie altfel... Maine incepe o noua saptamana de munca. Stop. Repeat.
http://iulianenache.blogspot.com/

ALEX MIHĂILEANU: "Lumea e proastă, iubi"

2007-05-25T12:12:00.000-07:00

Lumea e proastă, iubi*… Nu ştiu de ce îţi spun asta. De parcă tu n-ai şti. Dar, uite, mă gîndeam aşa: lumea e proastă, iubi… Şi încep cu mine, că şi eu sînt o parte din lume.

Spre exemplu, acum două zile, în timp ce mă întorceam pe la zece seara de la muncă, intru într-un supermarket şi agăţ dintr-un raft o sticlă de vin. O pun în coş, mai arunc o privire în stînga, alta în dreapta, mai iau şi-un pet de cola light la doi litri, cer şi-un pachet de ţigări de la casă şi plec. Pun sticla în frigider, îmi torn vreo trei pahare de cola cît stau cu laptopul în braţe, trîntit în pat şi după aia mă culc. Dimineaţă o iau de la capăt.

Aseară, ajuns acasă pe la vreo nouă, venit tot de la muncă şi cu altă sticlă de cola după mine, mă gîndesc că mi-ar prinde bine un moment de relaş. Mă trîntesc în pat, dau să iau laptopul în braţe, dar mă gîndesc c-ar fi mai bine să scot sticla de vin din frigider. Agăţ tirbuşonul pe drum, mă întorc cu sticla, o pun pe măsuţa de-alături, curăţ gîtul sticlei de ambalaj, înfing tirbuşonul şi-mi dau seama că parcă n-am adus pahare. Mă întorc în bucătărie, iau două pahare, le clătesc şi mă întorc cu ele. Sucesc tirbuşonul, scot dopul de plută, torn vinul cel roşu, dau noroc, torn pe gît.

Vine cîte-un pahar jumate de căciulă, terminăm sticla, mai beau nişte cola, mai pierd vremea niţeluş şi, dintr-o dată, îmi vine năstruşnica idee de a mă uita la etichetă. Vreau să văd anul. 2003. Bun an, îmi spun, răsucind sticla în aer. Cînd o prind, mă uit la eticheta de pe faţă. Merlot. Stupoare! Eu luasem un Pinot Noir! Cînd s-a transformat aşa, din senin, în Merlot?

Încerc să-mi aduc aminte ce-am făcut în magazinul ăla. Am intrat chitit să iau un Pinot Noir, am văzut sticlele de Prahova Valley, mi-a sărit în ochi eticheta, am întors-o pe partea cealaltă, am văzut că e 2003 şi am pus-o în coş. Nu înainte de a arunca cu jind o privire către un Pinot Noir din 2001, Special Reserve, aproape de două ori mai scump.

Lumea e proastă, iubi… Ca să înţelegi mai bine la ce mă refer, lasă-mă să-ţi explic. Pe zi ce trece, ne cufundăm tot mai mult în cotidian, în rutină, în muncă. Nu mai dăm atenţie detaliilor. Ştim că ambalajul arată într-un fel şi mergem drept acolo. Ochelarii de cal, cu care ne trezim pe şi după urechi, uităm să-i mai dăm jos. Nu ne mai uităm la ce e înauntru, luăm după cum vedem că e pe dinafară.

Ne prostim pe zi ce trece. Timpul liber ni-l petrecem încercînd să recuperăm, într-un mod disperat, ceea ce pierdem în timpul ocupat. Timpul liber ni-l petrecem la fel, totuşi. Uităm să dăm atenţie la detalii chiar şi atunci cînd la detalii ar trebui să dăm atenţie. Ne dezbrăcăm de cămaşa rutinei zilnice pentru a înbrăca o cămaşa a aceleiaşi rutine, dar de culoarea timpului liber. Nu facem nimic deosebit afară de a dormi mai mult şi de a pierde vremea sub acelaşi acoperiş al nepăsării, al intoleranţei şi al indiferenţei.

Lumea e proastă, iubi… Uite, mă uit la mine şi îmi dau seama de asta. Mă prostesc pe zi ce trece. Ne prostim cu toţii pe zi ce trece. Eu, cel puţin, mai am o şansă. Fug la mare, mă salvez, aş spune şi eu, precum Chilian. Dar salvarea nu vine din mare, vine din constatare. Lumea e pe zi ce trece tot mai proastă, iubi… Uită-te şi tu în jur, nu observi? Mergi pe stradă şi ţi se pare ceva cunoscut, te întrebi preţ de o secundă de unde cunoşti locul, uiţi să mai cauţi şi răspunsul şi treci mai departe. Îţi dai seama, două săptămîni mai tîrziu, că locul ăla aparţine unor anumite amintiri de-ale tale, chiar plăcute. Zîmbeşti preţ de altă secundă şi te întorci spre şifonier, căutînd cămaşa rutinei zilnice. În dimineaţa asta, iar pleci la muncă.

Lumea e proastă, iubi… Proastă rău. Şi se prosteşte tot mai abitir pe zi ce trece. Auzi, iubi, cînd mă scoţi şi pe mine din casă, la o cafea? Îmi promiţi cafeaua aia de mai bine de un an. Ştiu că eu o plătesc, dar gestul e ăla care contează. Măcar aşa, de dragul atenţiei la detalii…

__________________________
Precizări:
“Lumea e proastă, iubi” este o replică dintr-un interviu cu Florin Chilian, realizat de Dana Ciobanu pentru Jurnalul Naţional şi publicat la 24 februarie 2005.
Textul de faţă este scris ca să îmi amintească să mai scriu, din cînd în cînd, cîte ceva ce s-ar putea încadra în categoria “fragmente”.
Întrebarea din ultimul paragraf este adresată unei mai vechi prietene, a cărei zi de naştere se întîmplă săptămîna viitoare. Întrebarea nu se vrea a fi un apropo.

www.subiectiv.ro

VLAD PETREANU: "Preşedintele tuturor şmecherilor"

2007-05-25T07:56:00.000-07:00

Aaaaah... mare şmecher, ne cunoaştem de-o viaţă!

Te-am întâlnit în clasa a doua, când mi-ai cotrobăit în ghiozdan după sendvici. Mi-ai bolborosit că ţi-e foame, morfolind gustarea mea pentru recreaţia mare. Mi-ai rupt cămaşa când am încercat să-mi iau înapoi ce-mi aparţinea. Ai plecat râzând de umilinţa mea. Aş fi vrut să-ţi sparg faţa, dar nu ştiam să fiu ca tine.

Ne-am revăzut mereu de-atunci. Ţi-au plăcut cărţile mele, bune de aruncat peste gard, bicicleta, bună de luat cu orele pentru o plimbare pân-la colţ şi-napoi, fisele de trei lei din buzunarele mele, locul meu de pescuit, scaunul din cinematograf, ţigările, câte o brichetă mai mişto - şi, în general, tot ce-ai crezut că ai dreptul să iei fără încuviinţare.

Eu, unul, un bleg, învăţat de tata să nu mă iau la bătaie, să nu fac scandal, să nu fiu nesimţit, să las de la mine. "Nimeni nu moşteneşte pământul, băiete". I-am mai încălcat porunca, recunosc. O dată ţi-am rupt o mână (asta s-a lăsat cu un 8 la purtare), altădată ţi-am dat borşul (asta s-a lăsat cu o morală în faţa clasei). Tu, drept răspuns, mi-ai spart buza, mi-ai crăpat capul cu o cărămidă, mi-ai mutat falca din loc şi mi-ai tăiat de mai multe răsuflarea cu câte un picior bine plasat în plex. Scorul întâlnirilor noastre: până acum m-ai bătut de mi-au mers fulgii, şi-acum suntem deja în repriza a doua.

Să fiu cinstit până la capăt: n-ai fost mereu violent. Adică mitocănia, nesimţirea, jegoşenia ta nu sunt însoţite mereu de o argumentaţie fizică tranşantă. Când te bagi în faţa mea la o coadă, nu baţi pe nimeni. Când îmi tai faţa în trafic cu gipanul, cel mult îmi tragi o flegmă cu şaorma pe parbriz - şi nu mă iei la bătaie decât dacă am obrăznicia să răspund. Când îţi iei o ştampilă peste rând, dai şpagă, nu palme. Când îţi tragi banu' gros de la stat, făcând din leafa ta de bugetar bacşiş pentru frizer, taci ca porcu-n păpuşoi. Ţipi numai în autobuz, când te-apuc de încheietură, exact când îmi tai geanta. Ştiu că dacă ţi-ai rupe piciorul când mi-ai sparge casa, m-ai da în judecată pentru că nu te-am avertizat că e podeaua udă. Pentru că de fiecare dată când eşti prins, ai acea şmecherie instinctivă, de a răcni din bojoci "hoţul!". Orice om cinstit s-ar înroşi, măcar, ar fi o clipă descumpănit, măcar, poate ar tăcea, vinovat... Tu nu, tu te scoţi din orice, oricum, cu tupeu. Şarlatanule, impostorule, ce şmecher eşti!

Ştim împreună că tu nu păţeşti nimic, niciodată. Mi se pare corect. Tu eşti şmecher, eu nu. De altfel, aşa te-am recunoscut de fiecare dată, sub multiplele tale deghizări: "Ia ţipă, mă, ce-o să faci? Ia cheamă miliţia mă, ce-o să fie? Ia fă scandal, mă, ce-o să se-ntâmple?". Păi, tu ştii mai bine, ai dreptate: pot să ţip cât vreau, să chem poliţia, să te dau în judecată, să scriu la ziar, să-mi dau foc în piaţa publică. Nu se-ntâmplă nimic, pentru că tu eşti cel mai şmecher.

Ştiam eu c-o să ai succes în viaţă. Mai puţină muncă, oleacă de învârteală, un şiş în spatele prietenului, taman când îi spuneai că-i cel mai bun, o semnătură neguroasă din tinereţe pierdută la maturitate, un contract grăsun ici, o căsuţă colo, gălăgie maximă când e de abătut atenţia, pâş-pâş când e câte o tocmeală cu fereală, vorb-aia, iuţeală de mână şi nebăgare de seamă, una are, alta n-are, unde-i aia marcatoare.

Dar aşa mare... Aşa de mare nu-mi închipuiam că vei creşte. Atât de mare încât întuneci orizontul, slăvit padişah al tuturor şmecheriilor! Unde calci tu, se sfarmă cinstea-n mii fărâme, unde te culci tu, se umflă funcţiile-n stat, unde respiri tu, se-mbată dănţuind poporul!

Cât despre mine, comandante, află că rămân acelaşi bleg mioritic căruia i-ai şmanglit sendviciul, mereu umilit de şmecheri. Cu sinceritate îţi spun că, în timp ce tu înfuleci ce-ai furat, încerc şi eu să-ţi mestec minciunile dar, oricât m-aş strădui, nu pot înghiţi ce-mi oferi.

Nu ştiu cum dracu', dar nu-mi provoci în schimb decât un scuipat. Scuzele mele pentru asta şi grijă mare să nu te-neci în el.

http://amardezi.blogspot.com

DOC: "Pizda mă-tii, bă Felix!"

2007-05-24T01:34:00.000-07:00

Da, aţi citit bine, şi vă înţeleg surpriza şi indignarea. Este acesta genul de limbaj potrivit pentru preşedintele României? Aşa se exprimă un şef de stat? Este absolut scandalos! E de-o obscenitate incredibilă. Ăsta e Traian Băsescu, un mitocan şi un prost crescut.

E drept, încă nu am dovezi clare că a spus aşa ceva, dar o să le obţin. Îmi propun să-l înregistrez cumva în convorbirile sale private, un demers jurnalistic perfect justificat. Să vadă lumea ce fel de preşedinte avem. Dar, de fapt, are rost? Se îndoieşte cineva, altfel decât suporterii lui fanatici, că s-a exprimat astfel la adresa dlui Voiculescu? Că l-a băgat în pizda mă-sii, şi încă nu odată? Chiar trebuie să obţin dovezi? Mai simplu e să fac un apel public:

Dle preşedinte Traian Băsescu, vă provoc să recunoaşteţi sub jurământ că, nici în public şi nici în privat, nu l-aţi băgat niciodată în pizda mă-sii pe dl Voiculescu. Sau ceva asemănător (voi publica o listă cu expresii similare). Vă ofer patruzeci şi opt de ore să ieşiţi public cu o dezminţire sinceră. După acest termen voi considera că aţi confirmat acuzaţiile şi aţi demonstrat ce fel de educaţie aveţi şi ce limbaj înţelegeţi să folosiţi. În numele interesului public voi sesiza Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, şi voi informa liderii europeni despre derapajele Dvs. de limbaj.

Iar până atunci rog cititorii şi colegii din blogosferă să preia cât mai fidel acest mesaj. Cititorii trebuie neapărat să ştie la ce fel de limbaj se pretează preşedintele României.

Ştiu. Nu e frumos din partea mea. Dar, spuneţi şi voi! Din partea preşedintelui expresia jignitoare la adresa angajatei Antena 1 a fost auzită de o singură persoană, dna Băsescu. Televiziunile sunt cele care au repetat-o astăzi, clar şi explicit, pentru tot poporul. Au înjurat-o pe Andreea Pană pe toate canalele. În acest caz, este o exagerare titlul şi mesajul meu?

Încă ceva. Acuzaţia de rasism adusă preşedintelui este exagerată. În general, cei pe care rasismul şi discriminarea îi îngrijorează cu adevărat (adică, în speţă, excluzându-i pe cei care au în toată povestea asta doar un interes partizan) ar trebui să aplice epitetul acesta cu mult mai multă îngrijire. E o acuzaţie serioasă şi gravă, ar trebui să o rezerve pentru cazurile reale. Dacă o aplică nediscriminat atunci o s-ajungă să nu mai însemne nimic.

Da, preşedintele a rostit o insultă cu un substrat rasist, a folosit un limbaj care nu are ce căuta în spaţiul public. Şi atunci o înjurătură cu substrat rasist nu dovedeşte rasism? Nu, pentru că e o înjurătură.

O insultă, cum e cea din cazul nostru, este o violenţă verbală direcţionată spre un subiect, spre o persoană. Ca să dau un exemplu la întâmplare, când auziţi expresiile “marinar scandalagiu” sau “matroz chior” îşi închipuie cineva că intenţia autorului este să discrimineze meseria, foarte onorabilă, a marinarilor? Nu, intenţia este să fixeze verbal o anumită persoană, ţinta insultei sale. Apoi, o insultă îşi propune să exagereze, asta e esenţa ei. Nici preşedintele şi nici altcineva n-ar fi putut s-o înjure pe dna Pană cu o expresie de genul, “ipochimenă de etnie rromă suferind de diaforeză”. Înjurăm cu termeni pe care îi recunoaştem ca exageraţi, răi, obsceni; tocmai de asta o facem la nervi şi (în general) în privat.

Din punctul acesta de vedere rasismul sau orice fel de -fobie e la extrema opusă. Am avut prilejul să văd destule discursuri ale urii; ultimul lucru care le trece prin cap autorilor este să pretindă că îşi înjură subiecţii. Nici un rasist n-ar pretinde că discursul său este rău sau exagerat. Din contră. Mesajele cu adevărat rasiste sunt oferite public ca imperative morale, realităţi statistice sau adevăruri ştiinţifice.

http://doc.hotnews.ro/

TIBERIU LOVIN: Dezbinarea ziariştilor. Vinovată: “ţiganca împuţită”

2007-05-24T00:44:00.000-07:00

Fiecare gazetar are o optiune politica, o viziune despre un personaj sau altul, simpatii si antipatii. “Tiganca imputita” a impartit taberele in doua, nu in 20 sau 99 cum erau de obicei structurate:). CTP este cel care a taiat presa in doua si apoi s-a folosit de CRP pentru a legitima ideea sa …stupida, potrivit dreptului la opinie pe care mi-l exprim. A spus omul cu gandul ca fatuca se afla in exercitiul functiunii, iar incapatanarea lui Basescu de a o evita este obstructionarea publicului curios daca d-na sau fiica folosesc tampoane, iar el prezervative. Pe mine nu ma interesa si nici pe cei inteligenti+obiectivi ce si-a cumparata Basescu. “Pasarica” si-a bagat insa mobilul in cosul cu produse si a emis niste gaze intrebatoare: “ati votat”?Mass media a comunicat ora si minutul cand a votat si ce a spus Base. Ea nu stia, dar era la piata cu Basescu. A vrut sa afle din gura presedintelui ce a facut si daca s-a transforma peste noapte in vrajitoare. Iata intrebarea: “Ce procent…”? Marinarul nu era Mafalda. A fost politicos insa. Dar pana cand? A si spus: nu crezi ca este suficient? Jurnalista lui Voiculescu nu a crezut si a continuat sa-l urmareasca. Eu chemam paza din prima. Presedintele a fost prost ca si-a pus mintea cu ea. L-au lasat nervii. Nu mai pot continua pentru ca mi se pare stupid tot ce se intampla, mai ales la CRP. De CTP nu pomenesc pen’ca m-am lamurit ce gargauni debiteaza uneori.Va spun un secret: este simpatic cand nu-i la televizor. Chiar asculta, are politetea dialogului, isi revine din palme. Numai ca la tv vrea sa arate ca are boase, parca asta-i interesant pentru cineva. Va recomand calduros sa cititi “Pizda ma-ti, bai Felix”- scris de Doc pe hotnew. Il am si eu la bloguri accesate in caz ca vreti sa vedeti un articol demential :)

http://lovinpress.wordpress.com/

ALEX MIHĂILEANU: "Ralu Filip a murit. Idioţii persistă"

2007-05-23T22:57:00.000-07:00

M-am logat de vreo trei ori, astăzi, la Google Analytics. Pînă acum cîteva minute, îmi arăta zero vizite. M-am gîndit că trebuie să fie vreun bug sau ceva de genul ăsta. Mai devreme văd că am peste 700 de oameni veniţi din Google. A murit Ralu Filip, iar lumea e şocată. Primele patru expresii pe lista celor mai căutate sintagme au “Ralu Filip” în componenţă.

Nu sînt singurul care a scris, ştiu că sînt primul pe lista de rezultate la căutarea “moartea lui Ralu Filip”, dar nu despre asta e vorba. Este vorba despre comentariile pe care le-am văzut pe diverse bloguri. Un om a murit, lăsaţi-l, oameni buni, în pace! Lăsaţi-l să se odihnească! Ce mama naibii? Chiar trebuie să îl înjuraţi şi după ce a murit? Chiar trebuie să vă daţi repede cu părerea? Chiar trebuie să arătaţi voi că sînteţi mai deştepţi?

Nu am fost vreun fan de-al lui Ralu Filip, nu l-am simpatizat mai deloc, ba mai degrabă mi-a fost indiferent. Şi eu l-am criticat pentru unele decizii. Dar de la a-ţi fi un om indiferent şi pînă la a-l înjura după moarte, deja mi se pare o absurditate! Ce absurditate, e de-a dreptul imbecilitate! Ţi-a făcut ţie, ca om, ceva? Te-a înjurat de mamă? Te-ai întîlnit cu el şi ai luat bătaie de la badigarzii omului? Nu? Şi atunci de ce îl înjuri?

De fapt, nu e vorba neapărat de ce ţi-a făcut, e vorba de idioţenie. De stupizenie. De cretinism. De prostie crasă. Cît de imbecil poţi fi să înjuri un om după ce a murit, fără să te gîndeşti că şi tu, la rîndul tău, cînd o fi să crapi, o să fii la fel de înjurat? De ce trebuie să fii atît de cretin încît să nu-ţi dai seama că fiecare om are păcatele lui, printre care oameni te numeri ŞI TU?

Ralu Filip a avut păcatele lui, a avut punctele lui forte, dar A FOST. Acum, lăsaţi-l să se odihnească. Nu e nevoie să îl bălăcăriţi. Credeţi că voi sînteţi mai deştepţi? De cîtă prostie poţi da dovadă scoţindu-i ochii unui mort? Singura explicaţie pe care o pot vedea este aceea că, probabil, dejtepţilor lu’ pejte nu le-a murit cineva drag, ca să înţeleagă cum e. Nu, Ralu Filip nu mi-a fost deloc drag, dar am avut prieteni care mi-au murit şi ştiu cum e. Şi totuşi, de ce tre’ să fii atît de imbecil încît să înjuri un om care a murit? Chiar crezi că nu o să plătească pentru faptele lui?

www.subiectiv.ro

MIHAI MORAR: ”Ţiganca” lui Basescu şi ”pleava” lui Sarkozy

2007-05-23T22:54:00.000-07:00

Nicolas Sarkozy - inca ministru de interne al Frantei. Alege o ora tarzie pentru a inaugura o noua companie republicana de securitate, intr-unul din cartierele Parisului cu rata record a criminalitatii. Previzibil, ii apare in cale o ”gasca” de cateva sute de huligani, care in loc de paine si sare, il complimenteaza cu ”mama” si ”tata” si, apoi, cam cu tot ce le pica in mana.

Isi da seama ca plimbarea de seara nu mai poate continua, este ascuns in cel mai apropiat post de politie, fortele de ordine recuceresc prin forta terenul, Sarkozy isi continua vitejeste vizita. Cand de la una din ferestrele cartierului, o femeie de origine magrebiana sparge linistea restaurata a cartierului: ”Domnule Sarkozy, scapati-ne de aceasta pleava! ( fr: racaille) Nu se mai poate asa!” Viitorul presedinte raspunde: ”Da, doamna, sunt aici pentru asta, va voi scapa de aceasta pleava!”

Agatata de-un cuvant, presa franceza a pictat in urmatoarele zile portretul lui Sarkozy: rasist, xenofob, necumpatat, dusman al generatiei tinere.

Sarkozy nu si-a cerut nici pana azi scuze. In ”Martor”, cartea sa cu rol de manifest electoral, politicianul isi asuma limbajul: ”Pentru mine nu exista vocabular recomandat elitelor si vocabular acceptat de popor. Vorbesti adevarat sau vorbesti fals. Esti franc sau esti ipocrit. Vorbesti vulgar sau vorbesti respectuos. Folosind cuvantul pleava, eu nu am avut nici un moment sentimentul ca as fi vulgar, ipocrit oi nesincer.”

Abia astept cartea autobiografica a lui Traian Basescu, ”Cumparator de weekend. La Selgros”. Anticipez fila alba cu dedicatiile din coltul stanga-sus. ”Dedic aceaste pagini lui Jeg, O. Zara si A. Pana. Regret ca nu mi-ati implinit visul: un gaozar sa ia in casatorie o tiganca imputita si impreuna sa conceapa un puiutz de comunist.” Pozez si randurile explicative din interiorul cartii: ”Intotdeauna am fost de parere ca poporul trebuie sa foloseasca limbajul elitelor. Regret derapajele de tipul gaozar sau tiganca imputita. Imi cer scuze. Ar fi trebuit sa fiu mult mai academic. Pederast ar fi sunat altfel. La fel ca ipochimena de etnie rroma suferind de diaforeza.”

http://morar.hotnews.ro/

CĂTĂLIN TOLONTAN: "Moştenirea lui Ralu Filip"

2007-05-23T13:28:00.000-07:00

Cînd un om de 47 de ani moare din senin de inimă te gîndeşti că a avut o problemă. Cînd profesorul doctor Eduard Apetrei, citat de “Gândul“, declară că afecţiunile cardiovasculare determină 62% dintre decesele din România, înseamnă că toţi avem o problemă şi că, deocamdată, a plătit doar Ralu Filip!

Preşedintele CNA a murit astăzi. Acum ceva vreme l-am văzut la televizor, vorbind despre viaţa din Bucureşti şi din celelalte aglomerări urbane. Nu trebuia neapărat să fii de acord cu opţiunile sale politice sau cu acţiunile din zona reglementării TV pentru a te regăsi în discursul fostului jurnalist. “Ne comportăm de parcă oraşul înseamnă doar hipermarketuri, sedii de firme şi străzi pline de maşini! Nimeni nu vorbeşte despre parcuri, despre aer, despre locurile de făcut sport”, spunea el.

De dragul efectului dramatic ar trebui scris cuvîntul “premoniţie”. Probabil însă că “preocupare” e mai cinstit. Ralu Filip era îngrjorat de costurile ascunse ale creşterii economice. Într-o societate înapoiată, fără cultura mediului şi a sportului, banii vin spre noi şi se pun direct pe artere şi pe plămîni. Trăim nu cu leul greu, ci cu leul caloric şi hipertensiv.

Avem mai multe mall-uri decît piscine. Viaţa oraşului se destramă, plimbările de pe trotuare se mută între raioane şi sîntem atît de departe de dezbaterile care încing Occidentul, acolo unde se discută despre “Wall Street versus Main Street”.

După ani de stagnare, ne bucurăm de cea mai bună perioadă a economiei. În absenţa stadioanelor, a pistelor pentru biciclete, a sălilor de sport şi a parcurilor, nu vom face însă altceva decît să ne otrăvim cu creşterea PIB, ca oameni şi ca ţară.

Asta a apucat s-o spună Ralu Filip, înainte să moară la 47 de ani, în noaptea de marţi spre miercuri, într-un spital din România, recordmena europeană a mortalităţii prin boli de inimă.

www.tolo.ro

ALEX MIHĂILEANU: "Miserupismul"

2007-05-23T08:25:00.000-07:00

Trăsătură cruntă, caracteristică românilor, miserupismul reprezintă esenţa însăşi existenţei prezente a unui popor obosit şi plictisit. “Mi se rupe”, spuse oarecine şi îşi văzu în continuare de propria treabă. Mi se rupe, ţi se rupe, i se rupe, ni se rupe, vi se rupe, li se rupe. Conjugarea cea mai frecventă a stării de spirit.

Adevărul e că miserupismul nu e doar o stare de spirit, nu e doar o atitudine, nu e doar un conglomerat de replici. Dimpotrivă, miserupismul este o reacţie alergică, reacţie cauzată de diverşi factori, începînd cu un eveniment sau cu un fapt şi terminînd cu o persoană. Miserupismul este o chestiune de-a dreptul fascinantă, cîtă vreme ai timp să stai şi să o analizezi.

Din păcate, am ajuns şi eu la trista concluzie că, în extrem de multe situaţii, miserupismul este cea mai bună soluţie. Trăim înconjuraţi de atît de mulţi oameni, de atît de multe caractere şi personalităţi - în sens pur psihologic - distincte, încît nu ai cum să nu remarci că, de multe ori, cea mai bună, respectiv cea mai simplă soluţie, nu este alta decît indiferenţa.

Dacă nuanţezi un pic noţiunea de indiferenţă, ajungi să constaţi că nu e altceva decît miserupism. Spre deosebire de pura indiferenţă, miserupismul tinde să fie, mai degrabă, o diferenţă de atitudine care ţine exclusiv de o serie de factori. Iniţial, miserupismul nu există decît sub formă de frustrare. Continuarea este nepăsarea corelată cu eventuala diferenţa, însă susţinută dacă şi numai dacă există şi un alt cîştig decît ideea de mulţumire şi preţuire, recunoştinţă sau respect.

Altfel spus, miserupismul se poate transforma într-o formă de heirupism în condiţiile în care beneficiază de o motivaţie intensă, de cele mai multe ori palpabilă, cu amendamentul că trebuie să apară în momente favorabile pentru miserupist şi nefavorabile pentru ceilalţi. Practic, miserupismul poate fi definit şi ca o formă de egoism ceva mai evoluat, evoluţia constînd nu doar într-un lanţ de cerinţe mult mai sofisticate, ci şi într-o atitudine oarecum sfidătoare, combinată cu ipocrizie şi nesimţire voalată.

Unde se vrea a se ajunge cu această definire oarecum redundantă? Ei bine, a ajuns să mi se rupă. Chiar dacă miserupismul este definit de o serie de termeni precum nesimţire, indiferenţă şi ipocrizie, uneori, este cea mai bună soluţie pentru a-ţi calma nervii provocaţi de propriile-ţi bune intenţii.

Cu toate că, pînă la urmă, tot miserupism se numeşte, consider că, în ceea ce mă priveşte, miserupismul meu este cauzat de miserupismul şi de indiferenţa celorlalţi. Presupun că este o chestie echitabilă, un raport de unu pe unu, favorabil ambelor jumătăţi ale ecuaţiei. În caz contrar, rezultatele ar fi catastrofale pentru una dintre cele două părţi implicate, iar cataclismul, în nici un caz, nu trebuie să fie suportat de propria persoană. Pînă la urmă, ghidajul unei vieţi este bazat pe doze egoism. Tot secretul este să ştii cînd şi cum să le administrezi.

www.subiectiv.ro

SILVIU ŞTEFĂNESCU: "Telefonul de la miezul zilei"

2007-05-23T08:09:00.000-07:00

Sa ne lamurim.
Vine una la tine si te filmeaza cu telefonul mobil, la supermarket, in timp ce te intreaba ce si cat ai cumparat. Nu stii de unde e, nu are microfon sau camera branduita, e una bruneta care se tine de tine. Iar tu esti cu nevasta ;-).
Ii spui fetei: lasa-ma, te rog. Ea, nimic. Se tzine de tine, pana cand, dupa inca doua schimburi de replici, te enevezi si ii iei mobilul din mana, te urci in masina iar dupa ce inchizi portiera, injuri. Ca e cu pi... sau cu pu..., ca e cu tzi... sau cu cu..., ideea e ca injuri, te descarci. Esti la tine in masina, zici ce vrei. O sa ii dai tu mai tarziu telefonul.

Eu cred ca scandalul este providential, si nu din cauza ca ne-a aratat inca o data "cat de grobian" este uneori presedintele in exercitiu. T.B. este asa de mult timp, il cunoastem. Pe multi (ii deranjeaza asta mai putin decat multumirile adresate de I.I. minerilor, de exemplu.
Scandalul e binevenit insa pentru ca pune in discutie si felul in care jurnalistii isi fac meseria, felul in care iau la intrebari un om politic in timpul lui privat. Din tot scandalul asta, in care s-au inflamat atatea personalitati, T.B. va iesi bine, pentru ca gestul lui a fost spontan, visceral, mitocan, in timp ce reactia la gest pare inveninata, interesata, acumulata.

http://dinmers.blogspot.com/